Curier Județean

Fondul Zadig al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba: Peste 230 de volume alcătuiesc prețioasa colecție

Ioana Oprean

Publicat

în

Fondul Zadig al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba: Peste 230 de volume alcătuiesc prețioasa colecție

În Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba așteaptă să fie descoperit un fond de carte cu totul și cu totul special, fondul Zadig. Acesta poartă numele donatorului, Robert Zadig, profesor în Alba Iulia, despre care putem bănui că făcea parte din clasa intelectuală a vremii, dată fiind alcătuirea colecției donate la începutul anilor 1980. Data donației este estimativă, în documentele instituției fiind identificate însemnări privind prelucrarea volumelor datând din anul 1985.

Ai senzația, trecând în revistă titlurile acestei colecții, că te afli în fața rafturilor bibliotecii unui intelectual din secolele trecute, care a strâns în colecția personală volume organizate aproape bilioteconomic, de la dicționare, la literatură, artă, politică, religie, filosofie, psihologie, istorie, geografie etc. Cărți legate în piele,brodate, cu pagini cu margini aurite, scris de mână și caligrafic, un deliciu pentru iubitorii de carte sub toate aspectele ei.

Volumele, 234 la număr, tipărite în marea lor majoritate peste hotare, la Stuttgart și Paris, în limba germană și franceză, sunt datate între anii 1800 și 1940. Printre autori, medicul regelui Prusiei, Christoph F.W. Hufeland. Născut în 12 august 1762, în Langensalza, Germania, a fost un eminent practician al timpului său, printre pacienții lui faimoși numărându-se Goethe, Herder, Schiller și Wieland.

Cea mai cunoscută carte a sa, „Arta de a prelungi viața”, face parte din Fondul Zadig. Titlul a devenit mai târziu „Macrobiotica: arta de a prelungi viața”, carte din care s-a inspirat și Goethe, în excepționala sa operă „Faust”, când vorbește despre bătrânețe sau despre prețul tinereții fără bătrânețe, Hufeland fiind considerat întemeietorul macrobioticii.

Nu lipsesc titlurile în limba italiană (tipărite la Firenza ori Livorno) și câteva volume în limba română. Unele dintre ele au fost rulate în biblioteci publice precum ARLUS și Biblioteca Centrală de Stat, dovadă ștampilele, ba chiar și fișele de împrumut ale cărților, încă atașate unora dintre ele. De exemplu, Recueillements Poétiques. Épitres et poésies diverses de Alphonse de Lamartine, Paris, 1871, are ca ultim termen de restituire data de 15 decembrie 1964.

Întreaga colecție a trecut printr-un proces de reabilitare, asta înainte să ajungă în fondul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, donatorul apelând la serviciile oferite de „Cetatea Solomon, tipografie, legătorie, papetărie Alba Iulia”, după cum descoperim scris pe un timbru aflat la interiorul uneia dintre coperți.

Fondul special Zadig, o colecție fascinantă din cuprinsul căreia spicuim câteva titluri: Règles de droit et de morale, tirées de l’Écriture sainte, mises en ordre et annotées par M. Dupin, Paris, 1858, Der Trompeter von Säckingen von Joseph Victor von Scheffel, Stuttgart 1905, L`Art de Prolonger la Vie par le dr. C.W. Hufeland, Paris, 1891, Antologia italiana di prosa e poesia per le Scuole elementari superiori, compilata e annotata da Policarpo Petrocchi, Milano 1888. Acestea dar și restul, până la 234 de volume, pot fi consultate la Sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, deocamdată doar în condițiile impuse de pandemia de COVID-19 cu care ne confruntăm.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

15 martie 2026 | Hramul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Aiud: Lăcaș de cult ridicat în apropierea „Râpei Robilor” Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Aiud și-a serbat, duminică, 15 martie 2026 hramul, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Mănăstirea este ridicată în apropierea locului numit „Râpa Robilor”, acolo unde au fost îngropați numeroși deținuți politici […]

Citește mai mult

Curier Județean

9-13 martie 2026 | Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba În săptămâna 9 – 13 martie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba, împreună cu polițiști din Ocna Mureș și Zlatna, au desfășurat 18 activități informativ-preventive, în patru unități de învățământ aflate pe raza orașelor Ocna […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia Un bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos a fost suprins de oamenii legii la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult