Fondul special Ion Brad, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga”: Peste 660 de volume din variate domenii, majoritatea au autograful autorilor
Personalitate importantă a culturii contemporane, scriitor, jurnalist, diplomat și publicist, Ion Brad s-a născut la 8 noiembrie 1929, la Pănade în județul Alba și a plecat la cele veșnice în 6 februarie 2019, la București. În urmă sa a lăsat o moștenire culturală remarcabilă, parte din aceasta făcând parte din Fondul special – Ion Brad, donat de scriitor Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, încă din timpul vieții.
Fondul special – Ion Brad depășește 660 de volume din variate domenii, volume cu atât mai valoroase cu cât majoritatea au autograful autorilor lor, cum ar fi: Lucian Blaga, Ioan Alexandru, Ion Coteanu, P.P. Carp, Geo Bogza, Radu Beligan, Ion Vlasiu, Fănuș Neagu etc. Unul dintre cele mai valoroase autografe îi aparține marelui Lucian Blaga, care i-a scris pe un volum de versuri următoarea dedicație: „Lui Ion Brad, cu bucuria nespus de rară de a fi întâlnit uniți în aceeași ființă un poet și un om. Lucian Blaga, 23 iulie 1954”.
Alături de acestea, fondul cuprinde volume din opera Ion Brad, unele purtând semnătura autorului alături de câteva rânduri adresate cititorilor bibliotecii, fotografii, scrisori și manuscrise. Vom aminti câteva dintre volumele ce fac parte din donația oferită bibliotecii, în ordinea anului lor de apariție: Cu sufletul deschis (versuri, 1954), Cu timpul meu (poezii, 1958), Să citim cu voce tare (poezii pentru copii, 1960), Mă uit în ochii lor (versuri, 1962), În luna mai (poezii, 1963), Descoperirea familiei (roman, 1964), Fîntîni și stele (versuri, 1965), Ecce Tempus (poezii, 1968), Poeme (1970), Zăpezile de acasă poezii (1972), Noapte cu privighetori (versuri, 1973), Templul dinafară/ The Outlying Temple (versuri, ediție bilingvă, 1975), Transilvane cetăți fără somn (poezii, 1977), Raiul răspopiților (roman, 1978), Ora întrebărilor (poezii, 1979), Războiul cunoașterii (poeme, 1979), Muntele catîrilor (roman, 1980), Cartea zodiilor (poezii, 1982), Ultimul drum (proză, 1982), Leagănul mării (roman, 1983), Romanul de familie (roman, 1986), Oracole (versuri, 1987), Proces în recurs (roman, 1988), Vase de Tanagra (versuri, 1993), Icoana nevăzută (poezii, 1996), Rădăcinile cerului (poezii, 1989), Monologuri paralele (Ion Brad și Monica Anton – corespondență, 1999), Blajul nostru cel de toate zilele (articole, proză, versuri, 2004), Toamnă clasică (poezii inedite, 2004), Printre oamenii Blajului (proză – evocări, portrete, amintiri, 2006), Aicea, printre ardeleni (memorii, 2007), Dincoace de munți (evocări, portrete, amintiri, 2008), Printre mii de scrisori (proză: corespondență, crochiuri, portrete – 2009), Poezii religioase (2009), Întâlnire periculoasă (proză, 2011), De dragoste în ani de zbucium 1947-1955 (corespondență, 2012), Muntele catârilor sau Ambasador la Sfântul Munte (proză, 2013), De la Pănade la Blaj (antologie lirică de Dan Mircea Cipariu, 2014), Cărțile prietenilor mei (articole publicate în revista „Acasă”, 2014), Dialoguri epistolare săptămânale (din iarnă până-n vară – ianuarie-iunie 2014): Ion Brad, Ilie Rad – 2014), Poetul și criticii săi (antologie de versuri și referințe critice, 2014), Elada, Elada…(poezii, 2016), Alte cărți ale prietenilor mei (2 vol., 2016). Fondul special – Ion Brad a mai adăugat de-a lungul anilor colecția revistei de suflet a scriitorului, revista „Acasă”.
Ion Brad va fi mereu prețuit și omagiat pe meleagurile natale, la Pănade, la Blaj şi la Alba Iulia, acolo unde a rămas pentru totdeauna o parte din sufletul său.
Azi, 8 noiembrie 2023, scriitorul Ion Brad este omagiat la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în cadrul proiectelor 2.8 Fondul special Ion Brad și 7.3 Memoria culturală a locului.
Programul cuprinde o serie de activități desfășurate la sala de lectură a bibliotecii sau online, cum ar fi: Recomandare de carte pentru copii – Ora întrebărilor/ Ion Brad; Recomandare de carte pentru adulți – Printre oamenii Blajului/Ion Brad; Memoria culturală a locului – Asociația „Frații Brad”; Ion Brad în colecția de carte a bibliotecii județene; Expoziție de carte din Fondul special „Ion Brad”; prezentarea colecției Revistei „Acasă”; Ion, Traian și Alexandru Brad – portrete și Povestea unei donații – 2.8 Fondul special – Ion Brad;
Evenimentele sunt organizate de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba. Intrarea este liberă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
                                                                        
                                                                                                                                    Știri recente din categoria Curier Județean
7 noiembrie 2025 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la sărbătorirea a 106 ani de existență
7 noiembrie 2025 | Ziua Porților Deschise la Colegiul Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la sărbătorirea a 106 ani de existență În 2025, Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul” din Alba Iulia aniversează 106 de ani de existență, iar cu această ocazie, vineri, 7 noiembrie, va fi organizată ”Ziua Porților Deschise” pentru elevii de gimnaziu. ,,Colegiul […]
ACCIDENT în Alba, pe DN 1: Un aiudean a intrat cu mașina într-o căruță care circula în fața sa. Un adolescent de 14 ani a ajuns la spital
ACCIDENT în Alba, pe DN 1: Un aiudean a intrat cu mașina într-o căruță care circula în fața sa. Un adolescent de 14 ani a ajuns la spital Un accident rutier a avut loc luni, 3 noiembrie 2025, pe DN1. Un șofer din Aiud a intrat cu mașina într-o căruță care circula în fața sa. […]
Accident în Alba Iulia: O șoferiță a ajuns la spital după coliziunea a două mașini pe strada Al. I. Cuza
Accident în Alba Iulia: O șoferiță a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe strada Al. I. Cuza Pe 3 noiembrie 2025, un accident rutier a avut loc pe strada Alexandru Ioan Cuza din Alba Iulia. O femeie a fost rănită, iar polițiștii continuă cercetările pentru vătămare corporală din culpă. Polițiștii Biroului Rutier […]
