Rămâi conectat

Actualitate

Alba Iulia :Folk, film, teatru, poezie adică festivalul „Ziua de mâine”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Vor concerta la Alba Iulia Ducu Bertzi, Vasile Şeicaru, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Gyuri Pascu

Festivalul-concurs de folk „Ziua de mâine”, găzduit în fiecare toamnă la Alba Iulia, a ajuns la cea de-a VII-a ediţie. Organizatorii evenimentului promit la sfârşitul acestei săptămâni, în perioada 11-13 noiembrie, trei zile cu muzică folk de calitate, teatru, poezie, film, de fapt o „Zi de mâine” îmbunătăţită, cu mai multe surprize decât ediţiile precedente. Primele acorduri de folk ale galelor de vineri, sâmbătă şi duminică vor fi ale Alexandrei Sidor, o tânără cantautoare din Năsăud care a câştigat în 2010 Marele Premiu. Tot pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor vor urma apoi recitalurile „veteranilor”, adică ale celor mai valoroşi autori de muzică folk de la noi – Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Vasile Şeicaru, Nicu Alifantis & Şemineu Band, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu & Vlad Cnejevici, Zoia Alecu, Gyuri Pascu. Vali Şerban, director al „Zilei de mâine”, va concerta vineri, de la ora. 20.00.
Vor încerca să se afirme în cadrul festivalului 12 tineri, sau mai puţini tineri (preselecţia s-a făcut doar pe baza unor înregistrări trimise de concurenţi) din Cluj, Constanţa, Iaşi, Alba. Potrivit lui Daniel Avram, cântăreţ de muzică folk şi profesor la Palatul Copiilor din Alba Iulia, iniţial au fost 20 de voci înscrise, dar selectaţi, doar cei care interpretează creaţii proprii sau melodii în primă audiţie din genul muzical folk. Vor fi acordate 4 premii în bani, plus un premiu acordat de Radio Reîntregirea, câştigătorul urmând să primească 1.500 de lei. Concursurile se desfăşoară vineri şi sâmbătă, de la ora 16.00, la sala Teatrului de Păpuşi „Prichindel” iar duminică seara, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Studenţilor va avea loc Gala laureaţilor. La recitalurile din concurs intrarea este liberă.

Autobuzul cu filme
În cadrul festivalului, organizatorii au pregătit în premieră în acest an şi trei zile cu film. Zi de zi, între 11 şi 13 noiembrie, vor avea loc proiecţii de film în interiorul autobuzului supraetajat care va circula prin Alba Iulia pe traseul obişnuit. Cumpărând un bilet de autobuz la preţ normal, călătorii vor putea urmări pe durata călătoriei lor filme de scurt metraj, cele mai multe premiate la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). „Păstrăm specificul festivalului, nu vrem să îl alterăm, dar încercăm să îl diversificăm”, a precizat Dan Popescu de la Consiliul Judeţean Alba, instituţie care deţine marca înregistrată „Ziua de mâine” şi principal organizator al festivalului.

Spectacol de teatru… cântat de Ada Milea
Tot la capitolul diversitate poate fi trecută şi piesa de teatru „Nasul”, o marcă a Teatrului ACT, ce va fi… cântată de Ada Milea. Descris ca „un spectacol unic în istoria recentă a teatrului românesc”, piesa „Nasul” este o adaptare după nuvela omonimă de Gogol, în regia lui Alexandru Dabija. Dacă pentru recitalurile greilor muzicii folk biletele au fost epuizate în patru ore de la punerea lor în vânzare, pentru „Nasul” au mai rămas ceva bilete la casieria Casei de Cultură a Studenţilor, locaţia unde este programat să se joace duminică, de la ora 17.30.
O altă noutate a acestei ediţii este transmiterea live a recitalurilor pe site-ul special dedicat evenimentului – www.folkalba.ro iar ştiri despre festival pot fi citite pe www.stiri.turismalba.ro (I.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Daniel David, despre o posibilă plecare de la conducerea Ministerului Educației: ,,Este un lucru la care gândesc în aceste zile”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Daniel David, despre o posibilă plecare de la conducerea Ministerului Educației: ,,Este un lucru la care gândesc în aceste zile” Daniel David a discutat într-o emisiune televizată dacă o să rămână în funcție pe parcursul anului următor, alături de premierul Bolojan, până când premierul își termină mandatul, sau ar putea părăsi mai rapid postul. „Vă […]

Citește mai mult

Actualitate

Alocații 2026: Alocațiile pentru copii ar putea fi majorate de la 1 ianuarie 2026. Ministrul Muncii spune că nu sunt „înghețate”

Ioana Oprean

Publicat

în

Alocații 2026: Alocațiile pentru copii ar putea fi majorate de la 1 ianuarie 2026. Ministrul Muncii spune că nu sunt „înghețate” Alocațiile pentru copii ar putea fi majorate de la 1 ianuarie 2026. Ministrul Muncii spune că nu sunt „înghețate” și că nu există, până în prezent, nicio decizie în Guvern sau în coaliția de […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Cumulul pensiei cu salariul rămâne valabil și anul viitor. Domeniile care au prioritate

Ioana Oprean

Publicat

în

PENSII 2026 | Cumulul pensiei cu salariul rămâne valabil și anul viitor. Domeniile care au prioritate Românii se pot bucura și anul viitor, în 2026, de cumulul pensiei cu salariul! Anunțul a venit recent de la ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Cumulul pensiei cu salariul, valabil și în 2026 Așadar, regulile nu se schimbă nici în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea