Actualitate

FOCAR de COVID-19 în Turda, în urma unei slujbe religioase. 15 persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus

Ioana Oprean

Publicat

în

FOCAR de COVID-19 în Turda, în urma unei slujbe religioase. 15 persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus

În urma unei slujbe religioase, în Turda, județul Cluj, a fost descoperit un focar de COVID-19, unde 15 persoane au fost depistate pozitiv cu coronavirus.

Primarul Cristian Matei anunță că focarul a fost localizat doar într-o comunitate de pe strada Margaretelor.

Toate persoanele depistate pozitiv au participat săptămâna trecută la o adunare religioasă care a avut loc pe acea stradă, astfel că s-a dispus și dezinfectarea sălii în care a avut loc adunarea, conform Mediafax.

„Recomandăm cetățenilor să evite contactul cu această zonă și să respecte cu strictețe măsurile de igienă și de distanțare socială. Este important ca populația să înțeleagă că ne confruntăm cu un real pericol și luăm toate măsurile necesare pentru a evita răspândirea virusului în alte zone din oraș”, a spus primarul.

Poliția patrulează permanent în zonă, iar asistentul social, asistentul comunitar și mediatorul sanitar sunt în teren, în mijlocul comunității.

Se fac în continuare teste la toate persoanele care au avut contact cu cei depistați pozitiv și este în curs o anchetă epidemiologică a DSP Cluj.

Toți membrii comunității de pe strada Margaretelor au primit gratuit măști de protecție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

23-27 martie 2026 | Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului, la Roșia Montană: „5 zile de creativitate” La Roșia Montană se va desfășura, în perioada 23-27 martie 2026, un curs certificat dedicat ghidajului interpretativ al patrimoniului. Cursul dedicat ghidajului interpretativ pentru patrimoniu este organizat de Institutul Național al Patrimoniului, în parteneriat cu Biroului Regional UNESCO pentru Știință și […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare

Ioana Oprean

Publicat

în

RESTRICȚIILE MAJORE de circulație de pe Valea Oltului au intrat în vigoare: Rute ocolitoare pentru vehiculele cu tonaj mare Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, luni, 16 martie 2026 că în perioada 17 martie – 15 iunie 2026, în intervalul orar 08:00 – 17:30, circulația rutieră va fi interzisă pentru autovehiculele […]

Citește mai mult

Actualitate

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben

Ioana Oprean

Publicat

în

17-19 martie 2026 | Vânt puternic în România: Patru județe din țară, sub atenționare Cod galben Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, în dimineața zilei de marți, 17 martie 2026 că vor fi intensificări ale vântului de marți până joi în întreaga țară, iar pentru patru județe a fost emisă atenționare Cod galben. ANM […]

Citește mai mult