Florin Roman: La Alba Iulia protocolul USL nu a fost încălcat
Ceea ce s-a întâmplat azi este pentru mulţi o surpriză, pentru alţii trădare, pentru alţii o acţiune politică corectă! Vreau să spun foarte clar că noile majorităţi s-au constituit pentru Alba şi Alba Iulia, nu pentru o persoană sau alta. Până vineri era o majoritate negociată dar nebătută în cuie cu PDDD şi PSD. De ce? Pentru că fiecare din cele trei formaţiuni îşi dorea funcţiile de vicepreşedinte şi viceprimar la Alba Iulia. Nimeni nu a renunţat la asta, nici cei care se lăuda acum ca moralişti. Dacă solicitarea PPDD era oarecum îndreptăţită de faptul că puteau face diferenţa, liderul PSD îşi dorea cu ardoare funcţia de vicepreşedinte al CJ Alba. Deşi PSD are doar 10 primari iar PNL 23. Deşi protocolul USL prevedea că PNL asigură 75 la sută din campanie iar PSD 25 la sută, în realitate PSD a acoperit 9 la sută iar noi 91 la sută!!! Uită oare conducătorul PSD că a numit la conducerea Direcţiei Silvice Alba un apropiat fără ştirea PNL, aşa cum era convenit! Şi cu toate astea îşi dorea ca PSD să ia vicepreşedinte la CJ iar noi să rămânem cu amintirea că i-am ajutat să câştige trei oraşe Abrud, Teiuş, Sebeş iar noi unul la Baia de Arieş. Sunt doar câteva exemple de „corectă şi bună colaborare”.
Regret că dl Comşa nu recunoaşte că negocierile de vineri au eşuat din acest motiv şi acum împarte USL între buni şi răi. Înţeleg supărarea dar nu înţeleg acuzele. Dacă ar fi reuşit să constituie ei majoritatea sunt convins că nu se mai vorbea de trădări şi golănii.
Şi încă ceva: auzeam că s-a încălcat protocolul USL. Acesta prevede majorităţi acolo unde PNL şi PSD au majoritatea. Nu a fost cazul nici la judeţ şi nici la municipiu, aşa că mai multă seriozitate nu strică.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
Florin Roman, vicepreşedinte CJ Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții
Trei blocuri din municipiul Blaj, cu peste 100 de apartamente, vor fi eficientizate energetic cu fonduri europene nerambursabile: Costuri mai mici pentru locatari și o calitate mai bună a vieții Autoritățile publice ale municipiului Blaj, au demarat în urmă cu câțiva ani un amplu proces prin care urmăresc eficientizare energetică a tuturor locuințelor colective construite […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: Producătorii din Alba, afectați de majorarea taxelor. Programul de relansare al PSD trebuie aplicat urgent Efectele majorării taxelor, ale unor prevederi birocratice suplimentare – precum modificarea cerințelor pentru punctele de lucru – dar și ale măsurilor de reducere a cheltuielilor promovate de domnul Ilie Bolojan sunt resimțite mult mai puternic […]
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre”
A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba. Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „Este o nouă realizare cu beneficii pe termen lung a echipei noastre” A fost aprobat Planul de Amenajare a Teritoriului Judeţean Alba, a anunțat, miercuri, 11 martie 2026, Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba. „Suntem primul județ din România […]