Actualitate

Florin Cîțu: „Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Țintim un deficit bugetar în jur de 7%”

Ioana Oprean

Publicat

în

Noul prim ministru Florin Cîțu a declarat că proiectul de buget va fi gata în prima parte a anului viitor. El adaugă că ținta pentru deficitul bugetar este de 7%.

„Proiectul de buget o să fie gata în prima parte a anului viitor. Majoritatea detaliilor sunt puse la punct. Ceea ce ştim foarte bine este că ţintim deficit bugetar în jur de 7% sau mai bine, în funcţie de cum vor decurge discuţiile, dar în acest moment acestea sunt detaliile. Aşteptăm, pentru avea toate informaţiile, şi estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. Ştiţi foarte bine că bugetul se fundamentează pe estimările Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză. După aceea putem vorbi şi despre ceilalţi indicatori macroeconomici”, a spus premierul, citat de Agerpres.

Cîţu a spus din nou că noul guvern nu va majora sau introduce noi impozite şi taxe. În ce priveşte obiectivul anunţat de „rectificare a unor dezechilibre”, premierul a spus că acest lucru nu implică eliminarea vreunei facilităţi fiscale.

„Este singurul program de guvernare din România în care scrie negru pe alb: nu vor fi introduse taxe noi şi nu vor creşte taxele. (…) Sunt dezechilibre mai multe, de exemplu, relaţia între stat şi cetăţean. Este un dezechilibru în Codul fiscal în România şi trebuie echilibrat. Am spus şi astăzi în Parlament: statul şi cetăţeanul trebuie să fie pe picior de egalitate. Despre asta e vorba. Nu e vorba despre eliminarea niciunei facilităţi fiscale, din contră”, a spus el.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult