Florin Cîțu, despre protestele organizate în toată țara: „Știm că există în societate o oboseală după un an în care am combătut această pandemie, dar încă nu am trecut”
Florin Cîțu, premierul României, a explicat că românii vor putea protesta atâta timp cât legislația va fi respectată, iar oboseala oamenilor este de înțeles, după un an de pandemie, dar e nevoie de încă un efort până când majoritatea populației va fi vaccinată.
El a spus că noile măsuri restrictive din România sunt „unice în Europa”, pentru că au fost stabilite în funcție de incidența cazurilor de COVID.
„Știm că există în societate o oboseală după un an în care am combătut această pandemie, dar încă nu am trecut. E novoie de încă un efort să trecem peste această perioadă. Am luat măsuri pentru a încetini gradul de răspândire a virusului şi pentru a ne permite să accelerăm campania de vaccinare”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă.
Premierul a adăugat că România va avea în plus 4,5 milioane de doze de vaccin în luna aprilie.
„Vom creşte capacitatea de a vaccina la 100.000 de persoane zilnic şi, faţă de planul iniţial, dacă acest calendar de livrare a vaccinurilor se păstrează, vom putea vorbi de vaccinarea a 10 milioane de cetăţeni în luna august, în loc de luna septembrie. Dar totul depinde de noi, să putem şi să mergem să ne vaccinăm”, a spus Cîțu.
„Românii pot să protesteze atât timp cât nu încalcă legislația în vigoare. Dreptul de a avea o opinie în România rămâne, avem opinii diferite, pentru mine foarte important e să continue campania de vaccinare. Este foarte important să găsim cele mai bune măsuri pentru a-i ajuta pe români. Ştiţi foarte bine, sunt spitale foarte aglomerate, de aceea luăm aceste măsuri. În acest moment pe acest lucru mă concentrez. Oamenii trebuie să respecte legea, toţi trebuie să respectăm legea”, a spus Cîţu.
El a răspuns astfel unei întrebări venite din partea jurnaliștilor cu privire la protestele care au avut loc duminică seara față de noile restricții și față de purtarea măștii. Sute de oameni s-au adunat în mai multe orașe și au protestat până spre dimineață, deși circulația este interzisă după ora 22.00 sau chiar 20.00, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. Jandarmii din București au dat doar 35 de amenzi în urma acestui protest.
„Îi înţeleg pe români că după un an au obosit, toţi am obosit, ne luptăm cu pandemia de un an de zile şi am făcut toate eforturile. Am comandat doze de vaccin mai multe decât am avea nevoie, pentru a ne asigura că dacă este nevoie şi anul viitor vom avea acest vaccin. Dacă nu este nevoie, vom putea să exportăm. Adică trebuie să ajutăm şi populaţia din jurul României, nu este de ajuns să vaccinăm cetăţenii României dacă vrem să scăpăm de pandemie. Vom face toate eforturile şi sunt gata să stau la masă cu orice vine cu soluţii pentru a-i ajuta pe români în această perioadă dificilă”, a adăugat el.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Absența luminii reduce agresiunea dintre speciile rezidente: Descoperire senzațională a unei echipe din care fac parte și cercetători români
Absența luminii reduce agresiunea dintre speciile rezidente: Descoperire senzațională a unei echipe din care fac parte și cercetători români În adâncurile unei peșteri sulfuroase, sculptată de râul Sarantaporos la granița dintre Albania și Grecia, o echipă internațională de cercetători a dezvăluit o structură naturală fără precedent. Este vorba despre o rețea de pânze de păianjen […]
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” 2026: Ce proiecte au prioritate la finanțare
Programul „Anghel Saligny” 2026: Ce proiecte au prioritate la finanțare La propunerea Ministerului Dezvoltării, Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 14 ianuarie 2026, un act normativ prin care se prioritizează solicitările de transfer pentru Programul național de investiții „Anghel Saligny”, pentru anul 2026. „Aceste măsuri au ca obiectiv stabilirea unor criterii transparente și echitabile […]
Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate
Titularizare 2026: Proba scrisă, în 21 iulie. Calendar înscrieri, examen scris și comunicare rezultate Ministrul Educației a aprobat spre sfârșitul anului 2025 calendarul examenului de Titularizare 2026. Potrivit acestuia, profesorii care își doresc un post pe perioadă nedeterminată în învățământul preuniversitar se pot înscrie în perioada 6–18 mai. Pentru a deveni titulari, candidații trebuie să […]