Actualitate

”Flacăra Unirii” pentru cinstirea vievodului Mihai Viteazul ajunge mâine seară la Alba Iulia

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria comunei Aninoasa (judeţul Dâmboviţa) – localitatea pe teritoriul căreia se află Sfânta Mănăstire Dealu, cea în care odihneşte capul lui Mihai Viteazul, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Primăria Municipiului Târgovişte, organizează pelerinajul „Flacăra Unirii”, dedicat împlinirii a 420 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Româneşti a marelui voievod.

Traseul pelerinajului cuprinde și municipiul Alba Iulia unde marți, 17 septembrie, la ora 21.oo, la Poarta a III-a, se va derula solemnitatea aducerii Flăcării Unirii, ce va fi întâmpinată de un actor care îl va întruchipa pe Mihai Viteazul, de reprezentanţi ai oficialităţilor locale şi judeţene şi de conducerea Muzeului Unirii.

Potrivit organizatorilor, evenimentul îşi propune să fie un mod inedit de a reaşeza în conştiinţa colectivă valorile neamului românesc.
Flacăra va fi aprinsă pe ruinele Oraşului de Floci ( com, Giurgeni, jud Ialomiţa ), luni, 16 septembrie 2013, la ora 15.oo, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa, domnul Silvian Ciupercă, a preşedintelui Consiliului Judeţean Dâmboviţa, domnul Adrian Ţuţuianu şi a altor personalităţi. Colaboratori: prietenii de la Muzeul Judeţean Ialomiţa.

Torţa cu Flacăra Unirii va porni, apoi, spre Călugăreni (judeţul Giurgiu). Pe locul importantei bătălii, lângă crucea ridicată în anul 1682 de către domnitorul Şerban Cantacuzino, va fi evocată figura legendară a lui Mihai Viteazul, de la ora 21.oo.

A doua zi de pelerinaj începe în judeţul Vâlcea, la Drăgoeşti, în faţa bisericii în care – spun legendele locului şi unii istorici – a avut loc botezul lui Mihai Viteazul. La ora 11.oo va avea loc întâlnirea delegaţiei dâmboviţene cu personalităţile judeţului Vâlcea. Un scurt popas la biserica din Câmpu Mare (jud. Olt)  şi caravana pelerinajului ajunge la Craiova. Aici, în Piaţa Prefecturii, în faţa statuii lui Mihai Viteazul se va derula întâlnirea cu oficialităţile Craiovei şi ale judeţului Dolj, de la ora 14.oo.

Urmează cea mai dificilă parte a traseului (şi asta pentru că totul se va desfăşura contra-cronometru, după cum spun organizatorii), drumul până la Alba Iulia.

Miercuri, 18 sepetembrie, ziua Pelerinajului începe la ora 10,oo, la mormântul lui Mihai Viteazul de la Turda. Întâlnirea cu oficialii municipiului şi cei ai judeţului Cluj va fi urmată de un micro-spectacol şi de înmânarea de distincţii şi de tipărituri celor prezenţi.

La ora 14.oo, la Monumentul Eroilor de la Şelimbăr (judeţul Sibiu) va face popas caravana pelerinajului. Se va vorbi despre strălucita victorie repurtată aici de oastea lui Mihai Viteazul şi se va derula un scurt program artistic. În drumul spre Aninoasa, delegaţia dâmboviţeană se va opri pentru câteva clipe la Sfânta Mănăstire Cozia, la mormântul maicii Teofana (mama lui Mihai Viteazul), cea care îşi are mormântul lângă cel al domnitorului Mircea cel Bătrân.

La ora 21,oo, Flacăra Unirii va ajunge la Mănăstirea Dealu (jud. Dâmboviţa) şi de la această torţă la fi aprinsă o candelă pregătită de Arhiepiscopia Târgoviştei.

Programul delegaţiei dâmboviţene va cuprinde la fiecare locaţie următoarele:
– Imnul manifestării, scris şi interpretat de Radu Mihalache
– Un salut din partea domnului Constantin Maricescu, primarul comunei dâmboviţene Aninoasa
– Un salut din partea Consiliului Judeţean Dâmboviţa
– Câteva consideraţii din partea istoricului, col (r) Alexandru Manafu
– Câteva strofe patriotice scrise şi rostite de poetul Constantin Voicu
– „Cea din urmă noapte a lui Mihai Viteazul”, de Dimitrie Bolintineanu, recitată de tânărul actor Radu Iordache, de la Clubul Victorioşilor.
– Rezonanţe istorice transmise de cantautorul Cristian Buică (Reşiţa)
– Refrene de haiducie cu trupa etno-pop „Nemuritorii”
– Moderatorul întâlnirilor: poetul Victor Mihalache

La acestea se va adăuga contribuţia locală ( momente artistice, de evocare istorică, lansări de carte, etc.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026: Încălzire semnificativă în perioada următoare

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum va fi VREMEA în TRANSILVANIA până în 15 februarie 2026 Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat, luni, 2 februarie 2026, o estimare a evoluției valorilor termice și precipitațiilor, pe regiuni istorice ale României, în intervalul 2-15 februarie 2026. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Evaluare Naţională 2026: Când vor susține elevii de la clasa a VIII-a examenele la  română și matematică Susţinerea examenului de Evaluare Naţională este probabil unul dintre cele mai importante momente din viaţa unui adolescent, acţiune care îi poate asigura un liceu de top şi un parcurs corespunzător în viaţă. În principiu se pot susţine […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2026 | Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Muncii: Persoanele cu pensii mici vor primi bani în plus, în două tranșe. Ce valoare au sumele Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat, luni, 2 februarie 2026, că una dintre propunerile PSD care urmează să fie prinse în bugetul pe anul 2026 este ca pensionarii cu venituri mici să primească ajutoare în două tranșe, […]

Citește mai mult