Finanțări de la Ministerul Culturii pentru Centenar: Pe 6 proiecte aprobate, județul Alba primește jumătate din suma alocată unui proiect din Olt
Judeţul Alba a obţinut aprobarea pentru șase proiecte propuse spre finanţare Departamentului pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii. Sunt proiecte propuse de Primăria Câmpeni (care în această sesiune a primit cea mai mare sumă); Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia; Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Alba; Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Primăria Sîntimbru și Municipiul Sebeş – Centrul Cultural Lucian Blaga.
Deși pe pagina de internet a Ministerului Cullturii sunt publicate informații sumare privind proiectele și sumele alocate, în spațiul virtual au apărut liste detaliate, cu descrieri și finanțări. Aflăm, astfel, că pentru primele 6 propuneri aprobate, județul Alba primește o sumă totală de 258.320 de lei, adică aproximativ jumătate din suma pe care o primește județul Olt pentru ”Sărbătoarea iilor” din satul Cezeni (570.000 de lei).
Vă prezentăm mai jos proiectele aprobate de Ministerul Culturii pentru județul Alba:
*95.320 de lei pentru ”Adunare Publică a locuitorilor din Apuseni” – proiect propus de Primăria Câmpeni
”Având în vedere faptul că în acest an sărbătorim Centenarul Marii Uniri în oraşul Cîmpeni pe acestă temă se va organiza o adunare publică a locuitorilor din munţii Apuseni cu participarea unor delegaţii din toată zona (10 localităţi). Proiectul va cuprinde mai multe etape: popularizarea rezoluţiei adoptată de cei peste 100 de mii de participanţi la Alba Iuliaîn 1918. Se va organiza o adunare populară cu participarea unor delegaţii din toate localităţile din zona Munţilor Apuseni, începând cu o parada a portului popular, prezentarea evenimentelor din acea perioadă de către istorici invitaţi, un spectacol artistic, organizarea de acţiuni pentru cunoaşterea participării Moţilor de la Marea Unire. Se va pune accent pe marile evenimente istorice din Ţara Moţilor (Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan – Revoluţia de la 18148 din Transilvania condusă de eroul nostru Avram Iancu -Participarea Moţilor la Marea Unire) urmată de un spectacol artistic, concurs pe teme istorice, sesiune de comunicări, promovarea oraşului Cîmpeni -capitala Ţării Moţilor, din zona Munţilor Apuseni, prin toate mijloacele, pe plan intern şi internaţional (articole în presă, emisiuni TV, delegaţii interne şi externe). Pe tema Moţii şi Folclorul Moţesc se va organiza Festivalul Naţional de Folclor – Sus,sus,sus la moţi la munte”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este iunie- decembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Festivaluri, gale, manifestări cultural-artistice de anvergură”.
*77.000 de lei pentru ”Asociaţia Astra – contribuţie la actul Marii Uniri” – proiect propus de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cuMuzeul Naţional al Unirii Alba Iulia
”Asociaţia Astra – contribuţie la actul Marii Uniri. Organizarea unui simpozion cu tema Asociaţia Astra contribuţie la actul Marii Uniri, expoziţie documente deţinute de Astra”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este mai – septembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Conferinţe, congrese, simpozioane interne şi internaţionale”.
*60.000 de lei pentru ”Conferinţa naţională – Administraţia publică la 100 de ani de la Marea Unire” – proiect propus de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Alba
”Dezvoltarea unei pltaforme de dezbateri care să examineze şi să pună în valoare adevărul istoric al Marii Uniri, evoluţia administraţiei publice şi reformele guvernării la 100 de ani de la momentul unificării statului naţional român. Contextul geopolitic al Marii Uniri, reformele administrative după 1918, politica economică a guvernelor României, statutul şi rolul prefecturilor, poziţia României în economia europeană, management administrativ, politicile publice din perspectiva diacronică”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este mai – decembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Conferinţe, congrese, simpozioane interne şi internaţionale”.
*10.000 de lei pentru ”Marea Unire şi idealurile naţionale – Concurs judeţean de pictură, eseuri literare, poezie şi muzică” – proiect propus de Ministerul Afacerilor Interne în parteneriat cu Instituția Prefectului – Județul Alba
”Conştientizarea în rândul tinerilor a importanţei momentului istoric al Marii Uniri, a realizării idealului desăvârşirii unităţii naţionale şi promovarea talentului artistic al generaţiilor tinere. în colaborare cu Inpectoratul Judeţean Alba şi Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia se va oraganiza un concurs de creaţie în-domeniile literar şi artistic cu tematica Marea Unire şi idealurile naţionale”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este noiembrie – decembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Festivaluri, gale, manifestări cultural-artistice de anvergură”.
*10.000 de lei pentru ”Concurs de fotografie Samoilă Mârza” – Consiliul Județean Alba în parteneriat cu Primăria Sîntimbru
”Concursul de fotografie Samoilă Mârza va cuprinde următoarele etape: potret, peisaj, arhitectură locală. Fotografi din toată ţara vor putea participa la concurs”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este iulie – decembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Festivaluri, gale, manifestări cultural-artistice de anvergură”.
*6.000 de lei pentru ”Expoziţie temporară Sebeşenii şi Marea Unire de la 1 decembrie 1918 – expoziţie documentară” – proiect propus de Municipiul Sebeş – Centrul Cultural Lucian Blaga
”Proiectul este structurat pe două componente: 1. Expoziţie în premieră care va cuprinde fotocopii ale documentelor referitoare la evenimentele prilejuite de Marea Unire la Sebeş, inclusiv traducerea în limba română a documentelor maghiare şi germane. 2. Editarea unui catalog de expoziţie care să cuprindă toate aceste documente, precedat de un amplu studiu istoric asupra evenimentelor desfăşurate în acea perioadă în Sebeş”, se arată în descrierea proiectului.
Perioada de desfășurare este mai – noiembrie 2018; proiectul face parte din capitolul ”Expoziţii, târguri”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
PATINOAR în „Piața de Crăciun” din Alba Iulia: TARIFE pentru acces, închiriere patine și „ursulețul ajutător”
PATINOAR în „Piața de Crăciun” din Alba Iulia: TARIFE pentru acces, închiriere patine și „ursulețul ajutător” În perioada 20 noiembrie 2024 – 5 ianuarie 2025 cei mici precum și cei mari vor avea parte de voie bună încununată de sezonul de iarnă la „Piața de Crăciun” din municipiul Alba Iulia și totodată un spirit ce […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate2 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport3 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Actualitateo zi ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentariio zi ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentarii5 zile ago
12 noiembrie – triplă sărbătoare a Armatei Române: Ziua Cercetaşilor, Geodezilor militari și SMG
-
Opinii - Comentarii9 ore ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată