Rămâi conectat

Curier Județean

Festivalul Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”, în 11-13 noiembrie, la Sebeș – Concurs de interpretare a cântecului popular românesc

Ioana Oprean

Publicat

în

În  perioada 11 – 13 noiembrie 2016, Sebeşul va găzdui cea de-a XIV-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu” – Concurs de interpretare a cântecului popular românesc. Devenit deja o tradiţie, evenimentul aduce pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeş, locaţia de desfăşurare a evenimentului, cei mai îndrăgiţi interpreţi de folclor, dar şi tineri artişti care vor să se afirme şi să ducă mai departe moştenirea marelui culegător de folclor românesc, Felician Fărcaşiu.

festival01Festivalul este structurat în două secţiuni: prima secţiune vizează concursul de interpretare dedicat soliştilor vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 15-30 ani, iar cea de-a două secţiune vizează recitalurile artiştilor consacraţi.

Programul Festivalului Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”:

Vineri, 11 noiembrie 2016:

– ora 14,00: primirea oficiala a concurenţilor de către Primarul Municipiului Sebeş, domnul Dorin Nistor, la Primăria Municipiului Sebeş;

– ora 15,00: preselecţia concurenţilor înscrişi – înregistrarea audio a preselecţiei;

– ora 17,00: comunicarea rezultatelor preselecţiei urmată de tragerea la sorţi a intrării în concurs;

Sâmbătă, 12 noiembrie 2016:

  • ora 10,00: workshop pe teme de etnografie şi folclor
  • ora 11,30: repetiţiile concurenţilor cu orchestra
  • ora 18,00: concurs de interpretare a cântecului popular românesc
  • ora 19,00: recitaluri artişti consacraţi

Grupul vocal “ Felician Fărcaşiu”

Virginia Irimuş

Răzvan Năstăsescu

Roxana Reche

Cătălin Haşa

Adina Hada

Ionuţ Fulea

Matilda Pascal Cojocăriţa

Duminica, 13 noiembrie 2016:

  • ora 11,00: deliberarea juriului
  • ora 18,00: premierea concurenţilor şi gala laureaţilor
  • ora 18,40: recitaluri artişti consacraţi

Grupul vocal “Suflet de român”

Mihaela Daju

Bogdan Toma

Oana Bozga Pintea

Sebastian Stan

Maria Filimon

Marius Ciprian Pop

Nineta Popa

Andreea Voica

Sergiu Cipariu

Spectacolul va fi prezentat de vedeta televiziunii publice, doamna Iuliana Tudor.

Acompaniază: Ansamblul  “Augustin Bena” al Judeţului Alba, dirijor Alexandru Pal.

Regulamentul Festivalului – concurs naţional de interpretare a cântecului popular românesc „FELICIAN FĂRCAŞIU”

Obiectivul festivalului este acela de a descoperi şi promova noi talente interpretative, de a pune în valoare cântecul popular autentic şi de-al introduce în circuitul valorilor spirituale, de a realiza o prezentare nealterată a frumuseţii costumului popular din diferite zone culturale ale ţării.

Condiţii de participare: La concurs sunt invitaţi să participe solişti vocali de muzică populară – amatori din întreaga ţară, având vârsta cuprinsă între 15-30 ani.

Repertoriu: Atât la preselecţie, cât şi în concurs, soliştii vor prezenta două cântece, din zona din care provin, unul cu acompaniament orchestral, altul fără acompaniament orchestral (doină, bocet, baladă). Se va acorda un premiu special pentru cea mai bună interpretare o unei melodii din repertoriul lui Felician Fărcaşiu.

Înscrierile se fac pe baza fişelor de concurs şi a partiturilor muzicale pentru acompaniament orchestral, care vor fi trimise pe adresa Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, bd. Lucian Blaga, nr. 45, cod poştal 515800, telefon: 0258/732939, fax: 0258/732844 sau prin e-mail: [email protected], până la data de 10 noiembrie 2016, ora 16.00.

Desfăşurarea concursului.

Vineri, 11 noiembrie 2016, la ora 15.00, debutează preselecţia concurenţilor, care va avea loc la sediul Centrului Cultural „Lucian Blaga”, din Sebeş. Sâmbătă, 12 noiembrie 2016, la ora 11.30, vor începe repetiţiile concurenţilor cu orchestra, iar de la ora 18.00, concursul. Festivitatea de premiere şi gala laureaţilor vor avea loc duminică, 13 noiembrie 2016, de la ora 18.00.

Concursul se va desfăşura sub forma unui spectacol cu public în sala ”Radu Stanca” a Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeş.

Ordinea intrării în concurs va fi stabilită prin tragere la sorţi.

Câştigătorul marelui premiu va fi invitat de onoare pentru susţinerea unui recital la următoarea ediţie a festivalului.

Juriul

Aprecierea concurenţilor va fi făcută de un juriu alcătuit din personalităţi ale vieţii culturale, specialişti în folclor muzical, etnografie, etc. Membrii juriului sunt: doamna Elise Stan, doamna Doina Işfanoni, domnul Ioan Bocşa, doamna Matilda Pascal Cojocăriţa, doamna Iuliana Tudor, domnul Alexandru Pal, domnul Ionuţ Fulea, domnul Gelu Stan, domnul Constantin Şalapi.

Premiile

Pe baza clasamentului stabilit de juriu, la secţiunea solişti vocali, se vor acorda următoarele premii:

  • Marele premiul al festivalului – 3500 lei
  • Premiul I – 2000 lei
  • Premiul II – 1500 lei
  • Premiul III – 1000 lei
  • Un premiu special pentru interpretarea unei melodii din repertoriul lui Felician Fărcaşiu – 500 lei
  • Premiul Uniunii Artiştilor Interpreţi de Folclor Muzical din România – 500 lei

Toate premiile sunt în valoare netă.

Juriul are latitudinea de a nu acorda sau de a redistribui premiile.

Tuturor concurenţilor li se vor acorda diplome de participare.

Festivalul Naţional de Folclor „Felician Fărcaşiu”, ediţia a XIV – a, Sebeş, va fi televizat de postul televiziunii publice, TVR3.

Organizatorii Festivalului de Folclor „Felician Fărcaşiu” sunt: Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” – Sebeş.

Parteneri: TVR3; Radio România Cluj, Radio România Timişoara, Uniunea Artiştilor Intrepreţi de Folclor Muzical din România (UAIFMR), Consiliul Judeţean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba.

Sponsori: Hotel Clasic, Hotel Leul de Aur, Hotel Fan, Motel Dacia, SC Trans Iviniş & Co SRL, Partener Rompetrol, Savinidue, Romaqua Group Borsec, Alpin 57 Lux, Tecnostar Consulting, Vertical Graphic.

Parteneri media: Radio Reîntregirea, Radio Unirea, Radio Orion, Radio Star, ProAlba, Urbea Mea, Alba Ştiri, Ziarul Unirea, Ziarul Sebeşanul.

Accesul la cele două seri de spectacol se face pe baza biletelor puse în vânzare prin Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş. Costul unui bilet este de 5 lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 decembrie 2025 | Spectacolul ,,Elefănțelul curios”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

20 decembrie 2025 | Spectacolul ,,Elefănțelul curios”, în premieră pe scena Teatrului de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia Teatrul de Păpuși „Prichindel” prezintă sâmbătă, 20 decembrie 2025, de la ora 12:00, spectacolul-premieră „Elefănțelul curios”, în regia Laurei Boboc. „Elefănțelul curios” este o adaptare a povestirii lui Rudyard Kipling, este un spectacol cu marionete cu fire, […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | ACCIDENT rutier pe DN 66: Un TIR, înmatriculat în Alba, a intrat într-o casă. Traficul este blocat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier pe DN 66. Un TIR, înmatriculat în Alba, a intrat într-o casă: Traficul este blocat Un accident rutier a avut loc pe DN66, Defileul Jiului, astăzi, 17 decembrie, atunci când un autotren, înmatriculat în Alba ar fi intrat într-o casă. Din primele informații, șoferul ar fi pierdut controlul TIR-ului și ar fi intrat […]

Citește mai mult

Curier Județean

Șapte proiecte educaționale inovatoare, selectate pentru finanțare prin Fondul Științescu Alba 3.0

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șapte proiecte educaționale inovatoare, selectate pentru finanțare prin Fondul Științescu Alba 3.0 Fondul Științescu Alba 3.0 anunță proiectele câștigătoare ale acestei ediții, inițiative educaționale care vor aduce știința, tehnologia, ingineria, arta și matematica mai aproape de copii și tineri, prin experiențe de învățare aplicată, creativă și interdisciplinară. În urma procesului de evaluare, au fost selectate […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea