Rămâi conectat

Ştirea zilei

Feneșer, Uţiu și Koble, excluși din ALDE pentru că l-au susținut pe Ion Dumitrel la șefia CJ Alba

Dragoş Suciu

Publicat

în

Gheorghe Feneşer, Ioan Uţiu şi Ladislau Koble au fost excluși, marți, din ALDE pentru că l-au susținut pe Ion Dumitrel la șefia Consiliului Județean Alba.

Koble, UtiuIon Dumitrel a fost ales, marți, președinte al Consiliului Județean Alba cu 23 de voturi, în vreme ce candidatul propus de PSD, Radu Călin, a obținut 8 voturi (doar din partea PSD).

Potrivit conducerii centrale a ALDE, cei trei consilieri – Gheorghe Feneşer, Ioan Uţiu şi Ladislau Koble – au fost daţi afară din partid pentru că nu au respectat viziunea ALDE referitoare la înţelegerile din teritoriu.

„Conducerea Alianţei Liberalilor şi Democraţilor a decis astăzi excluderea din partid a celor trei consilieri judeţeni ai filialei ALDE Alba, care au votat susţinerea candidatului PNL în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba”, potrivit unui comunicat de presă.

ALDE Alba Gheorghe Feneser Daniel Constantin_Ioan LazarGheorghe Feneșer, care este copreședinte ALDE Alba, a declarat că a luat la cunoștință despre excluderea din partid.

Potrivit lui Feneșer, consilierii ALDE Alba au votat pentru Ion Dumitrel deoarece PSD nu și-a respectat promisiunile față de ei în unele unități administrativ-teritoriale din județ.

”Noi am respectat, față de PSD, toate înțelegerile, inclusiv cea stabilită la nivel național. Social-democrații și-au încălcat promisiunile”, a spus Feneșer, precizând că acest vot pentru Dumitrel a fost o sancțiune, ”un cartonaș” pentru cei de la PSD.

Ladislau Koble a declarat că nu avea cunoștințe de un protocol între PSD și ALDE.

”Personal, în calitate de vicepreședinte județean, nu mi s-a adus la cunoștință, nu am auzit, direct sau indirect, de o declarație, protocol, contract, în care ALDE Alba are protocol cu PSD”, a spus Ladislau Koble, precizând că nu va contesta decizia.

Acesta a precizat că ALDE, alături de PSD, ar fi putut să pună viceprimari în mai multe localități, între care Câmpeni, Valea Lungă, Noșlac sau Baia de Arieș, însă social-democrații au refuzat această alianță.

El a adăugat că a creat singurul protocol din Alba între ALDE și PSD, la Aiud, municipiu în care locuiește.

Ioan Uțiu nu a răspuns la telefon până la transmiterea acestei știri.

Înainte de alegeri, Ion Dumitrel nu știa că va fi susținut de consilierii ALDE 

Întrebat înainte de vot dacă va fi susținut de cei trei consilieri ai ALDE, Ion Dumitrel a răspuns ”și eu sunt curios”, iar după ce s-a dat citire rezultatului final, președintele CJ Alba s-a uitat înspre cei trei consilieri, făcând un gest de mulțumire.

”Mulţumesc şi colegilor de la PMP şi ALDE care m-au votat. Vă spun că a fost o surpriză pentru mine acest vot (n.a. din partea PMP şi ALDE), nu am avut nicio discuţie pentru acest vot, nici pentru mine şi nici pentru vicepreşedinţii aleşi. Acesta a fost un semn că, până la urmă, dreapta se poate uni în judeţul Alba. Sunt convins că vom colabora bine şi cu consilierii judeţeni ai PSD”, a spus Ion Dumitrel, după vot.

În urma scrutinului din 5 iunie 2016, pe lângă cele 19 mandate obținute de PNL, PSD a obținut nouă mandate, ALDE – trei mandate, iar PMP – două mandate. De la ședința de constituire au lipsit doi consilieri județeni, câte unul de la PSD și PNL.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea