Femeie din Alba, agresată de iubit în casa scărilor: Bărbatul s-a ales cu dosar penal
Femeie din Alba, agresată de iubit în casa scărilor: Bărbatul s-a ales cu dosar penal
La data de 3 mai 2023, în jurul orei 19.45, o femeie de 37 de ani, din Alba Iulia, a sesizat Poliția Municipiului Alba Iulia, prin 112, cu privire la faptul că a fost agresată de către concubinul său.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat că, în seara aceleiași zile, pe fondul unor discuții contradictorii, bărbatul, în vârstă de 37 de ani, din Cugir, și-ar fi agresat partenera, în timp ce se aflau în casa scărilor imobilului din Alba Iulia, în care locuiesc împreună.
În urma aplicării formularului de evaluare al riscului, a rezultat că se impune emiterea ordinului de protecție provizoriu, iar bărbatului i-a fost interzis să se apropie de partenera sa.
Față de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română
Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională. […]
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026
Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local
Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]