Curier Județean

Femei din Unirea și Ocna Mureș, amenințate cu MOARTEA de către soți: Una dintre ele a fost și agresată fizic. Bărbații s-au ales cu ordine de protecție provizorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Femei din Unirea și Ocna Mureș, amenințate cu MOARTEA de către soți: Una dintre ele a fost și agresată fizic. Bărbații s-au ales cu ordine de protecție provizorii

Două femei, din Unirea și Ocna Mureș, au fost amenințate cu moartea de către soți, una dintre ele fiind și agresată fizic. Bărbații s-au ales cu ordine de protecție provizorii.

Potrivit IPJ Alba, la data de 14 iulie 2025, polițiștii Postului de Poliție Unirea au fost sesizați de către o femeie de 41 de ani, din municipiul Turda, județul Cluj, cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 14 iulie 2025, în jurul orei 05.45, în timp ce se afla pe strada Uiorii din localitatea Unirea, ar fi fost amenințată cu moartea de către soțul ei, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Turda, provocându-i o stare de temere.

violenta domestica

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Tot la data de 14 iulie 2025, polițiștii din Ocna Mureș au fost sesizați de către o femeie de 56 de ani, din Ocna Mureș, cu privire la faptul că, în dimineața zilei de 14 iulie 2025, în jurul orei 09.20, ar fi fost amenințată cu moartea de către soțul ei, în vârstă de 56 de ani, din Ocna Mureș, și ar fi fost agresată fizic de către acesta.

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ajutor comunitar de 500 de lei la Sebeș pentru persoanele cu afecțiuni oncologice și handicap grav: Cum se obține sprijinul financiar

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor comunitar de 500 de lei la Sebeș pentru persoanele cu afecțiuni oncologice și handicap grav: Cum se obține sprijinul financiar Peste 450 de persoane din Sebeș, încadrate cu grad grav de handicap, vor beneficia de un ajutor comunitar de 500 de lei. Sprijinul financiar poate fi obținut și de bolnavii diagnosticați cu afecțiuni oncologice, […]

Citește mai mult

Curier Județean

21-22 martie 2026 | Sărbătoarea Mierii la Blaj: ,,Mica Romă” devine centrul apiculturii românești, la cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România

Ioana Oprean

Publicat

în

21-22 martie 2026 | Sărbătoarea Mierii la Blaj: ,,Mica Romă” devine centrul apiculturii românești, la cel mai mare târg de miere și produse pentru apicultură din România La sfârșitul lunii martie 2026, Blajul devine capitala mierii, odată cu cea de-a 16-a ediție a evenimentului. Târgul, ce adună expozanți din țară și străinătate, reprezintă cel mai […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Sute de persoane și mașini verificate de polițiștii din Alba: Amenzi de peste 15.000 lei și patru permise de conducere reținute

Ioana Oprean

Publicat

în

Sute de persoane și mașini verificate de polițiștii din Alba: Amenzi de peste 15.000 lei și patru permise de conducere reținute Poliția Municipiului Alba Iulia a organizat în noaptea de 14/15 februarie 2026, în intervalul orar 22.00 – 02.00, o acțiune, pe raza municipiului și a localităților Galda de Jos și Vințu de Jos, pentru […]

Citește mai mult