FC Unirea Alba Iulia angrenată în lupta pentru şefia seriei
„Noi vrem să rămânem în faţă cât mai mult, nu ne vom da la o parte în cazul unui culoar favorabil în lupta la vârf. Băieţii merită toate aprecierile după victoria cu UTA. Sunt realist însă, Poli Timişoara şi Gloria Bistriţa sunt forţe, ne dorim în continuare să stăm cât este posibil în zona superioară a ierarhiei”, a declarat Stelian Gherman, antrenor lansat în fotbal în 1999 de Ioan Mărginean „Limoniu”, tehnician ce a inovat pozitiv în absenţa lui Pleniceanu (accidentat) cu Mircea Oprea mijlocaş central. Şi dacă „vicele” Oliviu Feneşan punea victoria pe seama norocului din pauză, când a găsit pe pistă o monedă de 10 bani, în schimb uniriştii vor avea parte de o nouă recompensă suplimentată, o primă mărită. „Se simte dorinţa de a câştiga, o atitudine deosebită în teren, am şi crescut pe faza ofensivă şi sper în continuare să menţinem acest ritm. Sunt foarte bucuros de cele 14 puncte realizate, aşa, din mers”, a încheiat merituosul antrenor unirist.
„Am rămas restanţieri la atitudine şi dorinţa de victorie. Am tratat superficial jocul şi am plătit pentru asta. A fost o diferenţă mare comparativ cu întâlnirea cu Poli Timişoara, am crezut că lucrurile vin de la sine, iar dacă trădezi fotbalul, te vezi pus la zid”, a afirmat Roland Nagy, tehnician ce a mai rămas pe bancă circa 10 minute după fluierul de final. Altfel, deşi huiduit pe alocuri, ex-uniristul Ionuţ Bălan nu a mai avut parte de acelaşi tratament ostil precum în primăvară. (H.D.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A a […]
Andrei Rațiu, titular în marele meci Turcia-România. Nicolae Stanciu, pe teren din minutul 71: Live text
Andrei Rațiu, titular în marele meci Turcia-România. Nicolae Stanciu, pe teren din minutul 71: Live text Marele meci Turcia – România, semifinala play-off-ului pentru calificarea la Campionatul Mondial de fotbal, se dispută joi, 26 martie 2026, de la 19.00 (ora României). Doar unul dintre cei doi fotbaliști din Alba convocați de selecționerul Mircea Lucescu este […]
