Facturi Hidroelectrica 2023: Când începe emiterea facturilor pe decembrie 2022 și cum pot fi făcute plățile în rate
Facturi Hidroelectrica 2023: Când începe emiterea facturilor pe decembrie 2022 și cum pot fi făcute plățile în rate
Compania Hidroelectrica nu s-a concentrat până recent pe clienții casnici, însă liberalizarea pieței la energie a schimbat mult lucrurile. Pentru că prețul oferit de companie a fost cel mai mic de pe piață, foarte mulți mulți români au decis să schimbe furnizorul cu care aveau contract, ENEl, E.ON, ENGIE sau oricare altul și să opteze pentru producătorul autohton.
Hidroelectrica s-a trezit astfel chiar și cu 5.000 de cereri pe zi, ceea ce a fost prea mult pentru numărul de angajați, dar și pentru sistemul informatic deținut la momentul respectiv. Din acest motiv au apărut probleme mari cu facturile.
În momentul de față, mulți clienți ai ENEL, care avea în portofoliu peste 3 milioane de clienți au trecut la Hidroelectrica, însă deja au trecut luni bune fără să știe cât au de plată la curent.
“Este o lună (mai 2023 – n.r.) în care s-au produs modificări legislative ale căror prevederi presupun update de soft, e vorba de implementarea prevederilor legii nr. 357/2022. Estimăm că de săptămâna viitoare am putea începe emiterea facturilor pentru luna decembrie”, a declarat Bogdan Buciu, consilier al președintelui directoratului Hidroelectrica, pentru Antena 3.
Facturile Hidroelectrica pentru noiembrie 2022 au început să fie emise din 2 mai, însă clienții au dreptul să facă o cerere pentru a plăti în rate aceste facturi, în cazul în care suma de plată este considerată prea mare. De reținut că e important ca această cerere să fie făcută, pentru că în lipsa ei Hidroelectrica se va aștepta ca oamenii să plătească integral toată suma emisă.
Cum pot fi plătite în rate facturile la Hidroelectrica. Probleme și pentru clienții ENEL
”Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail [email protected] sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare”, au transmis reprezentanții Hidroelectrica.
Compania cu peste 500.000 de clienți a anunțat că facturile pot fi plătite la 45 de zile de la data emiterii lor pentru clienții casnici și 30 de zile pentru cei non-casnici. În această perioadă nu va fi percepută nicio penalitate, mai transmite Hidroelectrica. Eșalonarea plății facturilor se poate solicita online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediul sucursalelor.
Și ENEL a avut probleme cu facturile la energie, însă pe zona de gaze. Și reprezentanții companiei italiene au transmis că și-au rezolvat problemele de sistem și că în curând clienții vor fi informați cu privire la sumele pe care le au de plată. Însă ca și Hidroelectrica sunt din urmă cu câteva luni.
Probabil va mai dura o perioadă până când toți furnizorii își vor regla sistemele informatice, care au și suferit modificări din cauza ordonanțelor date de Guvern, de multe ori extrem de prost gândite.
Sursa: news18.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale
Meșteșug, tradiție și pasiune în Apuseni: Un tânăr de 24 de ani dă viață lemnului și cioplește în el valorile și simbolurile naționale În inima Munților Apuseni, la Zlatna, un tânăr de doar 24 de ani reușește să ducă mai departe unul dintre cele mai frumoase meșteșuguri ale satului românesc: sculptura în lemn. Marius Ivan […]
FOTO | Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional. ISU Alba: „STOP arderilor de vegetație uscată!”
Șapte incendii de vegetație uscată în Alba în mai puțin de două zile. Două persoane sancționate contravențional În ultimele 2 zile, pe raza județului Alba au fost nu mai puțin de 7 incendii de vegetație uscată la care a fost nevoie de intervenția echipajelor de intervenție profesioniste și a Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență […]
VIDEO | Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR
Marele derby al Clujului la fotbal: Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” a meciului cu rivala CFR Bogdan Bregar, un tânăr din Aiud, apare în clipul de promovare de către „U” Cluj a meciului cu rivala locală CFR din prima etapă a play-off-ului SuperLigii de fotbal. Meciul […]
