Fabula lu’ Neluţu de la Vinţ

Un vechi prieten, căruia nu vreau să-i spun numele ca să nu-l expun la răutăţile comentatorilor de pe site, m-a căutat deunăzi să-mi spună un fel de fabulă pe care a gândit-o el, despre situaţia în care se află ţara noastră acum, din pricina „meciului” Ponta-Antonescu contra Băsescu. Fabula lui „Neluţu de la Vinţ” s-ar putea numi „Un bunic încăpăţânat şi doi nepoţi răsfăţaţi”. Şi cică ar fi fost odată (chiar ca niciodată în ţara asta) un bunic rău de gură, cam şpriţar, glumeţ şi cu un talent inegalabil de a-şi ridica pe toată lumea în cap. Iar acest bunic avea doi nepoţi răsfăţaţi, care au supt ce lapte au vrut ei de la doicile lor politice, până au crescut mari şi foarte talentaţi. Unul la copiat şi celălalt la limba engleză. Şi când s-au văzut mari, nepoţii s-au gândit că a venit timpul să se joace de-a politica şi să ia casa în stăpânire, cu toate acareturile ei şi cu toată liota de slujitori care nu au altă menire pe lume decât să muncească (mai mult decât toţi vecinii lor europeni) pentru a asigura traiul bun al bunicului şi al nepoţilor, precum şi îngrijirea jucăriilor lor de partid. Pe Barbie-Udrea, pe Felix-Motanul Voiculescu, pe Dinu-Roboco­petrol Patriciu etc. Dar cum să procedeze nepoţii? Păi unul se roagă de bunic să-l valideze ca prim ministru, şi în această calitate îl ia la poveşti pe bătrân despre cine merită să meargă în vizită la rude la Bruxelles iar când bunicul se află în deplasare, ei încuie uşa şi-l lasă pe dinafară. Zis şi făcut, iar în locul bunicului rămas pe-afară a fost numit preşedinte interimar nepotul ăla poliglot, cu săgeţică pe cravată. Fireşte că rudele din Vest s-au supărat şi
i-au urecheat pe nepoţi, numai ăia din Est le ţin partea, ăia de la „Vocea Rusiei”, care aveau ei o dispută cu bunicul pentru un sfert din grădină, pe care l-au luat cu japca, mutând hotarul. Aşa că ăia îi tot îndeamnă pe nepoţi să nu se lase şi să termine o dată pentru totdeauna cu bunicul ăsta guraliv şi cârcotaş…
Cam asta e „Fabula lu’ Neluţu de la Vinţ”, care vine şi cu o morală. Cică ceea ce trebuie făcut acum este să fie lăsaţi bunicul şi nepoţii să se certe acolo, la Bucureşti, în sala de ospeţe, unde se strâng banii „fără număr, fără număr” din chefuri economico-administrative, din pomeni guvernamentale şi din pokerul şi manelele politice, iar casa să fie condusă din sufrageria de la Alba Iulia. Cică tot bâlciul ăsta politic n-are decât să continue pe malurile Dâmboviţei, dar Capitala să fie aici. Şi dacă stau să mă gândesc bine, asta ar fi o soluţie. În fond, nu cel mai mare sau cel mai puternic oraş trebuie să fie capitală, ci oraşul cu cel mai profund simbolism istoric şi patriotic. Iar municipiul Alba Iulia ar fi ideal pentru aşa ceva. Dar această măsură ar trebui dublată, după părerea mea, de încă una: un guvern format exclusiv din specialişti neangajaţi politic! Astfel, bâlciul politic poate continua oricât, iar noi să ne vedem de muncă la propriu, nu dând din gură! De fapt, ce-ar fi s-o lăsăm mai moale cu politichia până ieşim din criză? Adică, dacă tot se poate legifera orice în ţara asta, ce ar fi dacă activitatea partidelor politice ar fi reglementată printr-un act normativ cu efect temporar, în sensul limitării acesteia în interiorul formaţiunilor, în activităţi curente, organizatorice, fără confruntări şi fără decizii care să afecteze instituţiile statului? Şi când lucrurile vor merge iar, cât de cât (că bine nu prea văd când vor merge), nu au decât domnii politicieni să asude iar, dând din gură despre viitorul de aur care ne aşteaptă dacă le dăm lor crezare. Nu, Doamne-fereşte, nu mă gândesc la încetarea activităţii politice, ci la „domolirea” ei întrucâtva, iar priorităţile să fie exclusiv economia şi administraţia! Şi ar mai trebui făcut ceva, urgent: promulgarea unei legi care să stopeze traseismul politic sub pedeapsa cu pierderea mandatului celui care îşi schimbă „cravata” peste noapte că „nu se mai regăseşte” printre cei în echipa cărora a fost votat, precum şi a unei legi privind răspunderea ministerială şi parlamentară. Ce, dacă voi, cetăţenii, atunci când greşiţi în muncă sunteţi pedepsiţi, ei care conduc de ce să nu fie pedepsiţi? Că eşecurile voastre profesionale nu afectează în niciun caz atât cât afectează greşelile fără de voie (dar mai ales alea cu voie) ale miniştrilor şi parlamentarilor noştri!

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI