Curier Județean

Expoziție la Sala Unirii: ”20 de ani de cercetășie, la Alba Iulia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cercetașii organizează în acest sfârșit de săptămână o expoziție la Sala Unirii, pentru a marca cei 20 de ani de cercetășie din Alba Iulia. În cadrul expoziției vor fi prezentate obiecte din colecția muzeului cât și elemente cercetășești ale grupului din Alba Iulia. Aceasta va fi deschisă de duminică, 5 octombrie, ora 12.00, timp de o săptămână.

Centrul Local Axente Sever s-a înființat la data de 5 octombrie 1994, când un grup de studenți pasionați de munte au primit decizia de înființare a unui Centru Local, care ulterior și-a primit denumirea de ”Axente Sever”, deoarece la Blaj a funcționat unul din primele grupuri de cercetași din țară încă din 1912. În prezent, grupul de cercetași numără 150 de membri, fiind în acest moment cel mai mare centru de cercetași din țară.

Pe parcursul celor 20 de ani, cercetașii au organizat tabere pe tot parcursul anului, printre care și o tabară deja tradiție, în fiecare vară, la care sunt invitați toți membrii Centrului Local. Totodată, suntem la a V-a ediție a Festivalului Luminii, care în acest an va fi sâmbătă, 4 octombrie la Obelisc, unde albaiulienii sunt invitați să redescopere frumusețea lucrurilor mărunte. Și să nu uităm de evenimentul ajuns deja la a 17 ediție în acest an, Festivalul Național Unitate și Prietenie, care are loc de 1 Decembrie, și unde anual se strâng 400 de cercetași din toată țară”, spune reprezentantul cercetașilor albaiulieni.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

9-13 martie 2026 | Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 250 de elevi din Ocna Mureș și Zlatna implicați în activități informativ-preventive desfășurate de polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba În săptămâna 9 – 13 martie 2026, polițiștii Biroului Siguranță Școlară Alba, împreună cu polițiști din Ocna Mureș și Zlatna, au desfășurat 18 activități informativ-preventive, în patru unități de învățământ aflate pe raza orașelor Ocna […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos, la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia Un bărbat de 62 de ani din Crăciunelu de Jos a fost suprins de oamenii legii la volan fără permis, în toiul nopții, pe un bulevard din Alba Iulia. Potrivit IPJ Alba, la […]

Citește mai mult

Curier Județean

Tânăr de 29 de ani din Lopadea Nouă cu „alcool la bord” pe o stradă din Crăciunelu de Jos: Ce alcoolemie avea

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 29 de ani din Lopadea Nouă cu „alcool la bord” pe o stradă din Crăciunelu de Jos: Ce alcoolemie avea Polițiștii rutieri din Blaj au scos din trafic un tânăr din Lopadea Noua care conducea sub influența alcoolului o mașină pe o stradă din Crăciunelu de Jos.  Potrivit IPJ Alba, la data de […]

Citește mai mult