Există nervi

Coreea comunistă a atacat Coreea capitalistă cu o ploaie de obuze iar în regiune bursele şi cursul de schimb au intrat imediat la apă. Cei mai optimişti comentatori cred că pericolul izbucnirii unui război este minim în aceste vremuri de criză globală, adevărata miză a conflictului fiind perpetuarea regimului lui Kim Jong – II prin mezinul său Kim Jong – Un şi nu prin fiul lui cel mare, aşa cum era de aşteptat. Se speculează că, în paranoia lui de dictator, Kim crede că „agenturili” ar putea încerca să-i zădărnicească planul după cum, pe de altă parte, acesta se teme şi de un complot din interior, mai greu de contracarat acum, când sănătatea lui este foarte şubredă. Lumea este totuşi îngrijorată, ca dovadă că, în contextul escaladării forţei nucleare a Coreei de Nord, americanii au trimis deja, din Japonia, crucişătorul George Washington în apropierea graniţei dintre cele două state surori.
Pe fondul acesta de tensiuni externe, România este absorbită de războaiele interne, cea mai mare energie consumându-se în bătăliile verbale dintre combatanţii care se perindă pe la televiziunile dâmboviţene. O temă aprig dezbătută a fost săptămâna aceasta refuzul preşedintelui Franţei de a discuta cu Traian Băsescu după momentul pozei de grup de la încheierea reuniunii NATO din weekendul trecut. Jenant moment, într-adevăr, cu menţiunea că el l-a pus într-o lumină proastă nu doar pe preşedintele României, care nu prea are, după cum am văzut, interlocutori străini de rang înalt, spre ghinionul ţării care l-a ales, ci şi pe Sarkozy. De altfel acesta, exact în stilul lui Traian Băsescu, aflat mereu pe picior de război cu „găozarii”, „ţigăncile împuţite” şi alte etichete puse de el jurnaliştilor, l-a numit pe un ziarist francez „pedofil” în cursul unei conferinţe de presă de la Summitul NATO de la Lisabona. Acest scandal a izbucnit după ce au fost publicate imagini în care Berlusconi pare să-l consoleze pe afrontatul Traian Băsescu, sugerând că Sarkozy e nebun. În orice caz, se pare că preşedintele Franţei are şi alte motive să fie supărat pe presă decât acelea legate de omologul său român. Astfel, el a luat foc pur şi simplu când a fost întrebat despre implicarea sa într-un scandal legat de vânzarea unor submarine franceze Pakistanului, în 1994. „Vorbiţi numai prostii, nu puteţi demonstra nimic”, le-a aruncat el reporterilor francezi. După ce unuia dintre ei i-a spus „Eşti pedofil, sunt convins!”, pe colegii acestuia i-a salutat cu amicala formulă „Pe mâine, prieteni pedofili!”. De-a lungul timpului, Sarkozy a avut şi alte derapaje consemnate cu voluptate de presă. În 2009, de exemplu, el i-a spus unui cetăţean care s-a şters pe mâini după ce a dat mâna cu el să nu mai facă pe deşteptul, i-a numit „gunoaie” pe participanţii la revoltele din suburbii iar pe fostul premier de Villepin l-a ameninţat că îl va „agăţa într-un cârlig de măcelărie”.
Cu alte cuvinte, există nervi şi la case mai mari, de aceea politicienii preferă compania colegilor care se pricep cel mai bine să-i perie şi a jurnaliştilor de casă, totdeauna amabili şi confortabili ca pantofii de peste 500 de euro sau halatele moi de bumbac. În asemenea contexte, VIP-urile feminine gen Elena Udrea încep să răspândească lumină ca soarele şi să semene cu Uma Thurman în „Kill Bill”, filmul lui Quentin Tarantino. Iată cum a acţionat fenomenul asupra unor lideri pedelişti prezenţi la Conferinţa de alegeri a PDL Bucureşti, care şi-a ales şefa în persoana Elenei Udrea. Ioan Olteanu: „Prin alegerea noului preşedinte, organizaţia va redeveni soarele PDL. Să dea Dumnezeu să fim întotdeauna la guvernare şi întotdeauna cei mai buni!” Raluca Turcan: „Elena Udrea poate fi un veritabil Kill Bill al politicii româneşti. Are forţă, are energie, are curaj şi cu cât mai grele vor fi luptele electorale, cu atât mai mari vor fi şansele ca Elena să ofere o victorie spectaculoasă”.
Bravo, foarte frumos. De mult
n-am auzit ceva atât de mişcător la adresa unei Elene mioritice.
Maria Lucia MUNTEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI