Excedentul bugetar din 2012, în valoare de 12.500.000 de lei, împărțit de consilierii județeni. Vezi pe ce vor fi cheltuiți!
Consilierii județeni din Alba au stabilit luni, 25 februarie, destinația a 12.500.000 de lei, reprezentând excedentul bugetar din anul 2012. Astfel, banii se vor îndrepta înspre investiții în infrastructura rutieră a județului, accesibilizarea si modernizarea sistemului de vizitare al Gheţarului Scărisoara, restaurarea si punerea in valoare a Cetaţii Dacica Căpâlna, studiu privind „ Arhitectura si urbanismul in judeţul Alba”, realizarea unor statui bust, șamd
Potrivit “Raportului de specialitate” al CJ Alba la proiectul de hotărâre privind constituirea şi utilizarea excedentului bugetului local în anul 2013, sumele ramase neutilizate la finele exerciţiului bugetar, se reflecta in excedentul bugetului local rămas după efectuarea operaţiunilor la 31.12.2012. Excedentul bugetului local la data de 31.12.2012 în sumă de 12.506,310 de lei, este format din rezultatul execuţiei bugetului local la sfârşitul anului 2012, sumele aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile postaderare ramase neutilizate la sfârşitul exerciţiului bugetar si din disponibilul din excedentul bugetului local neutilizat Ia data de 31.12.2012.
Având in vedere aceste considerente se propune utilizarea excedentului constituit la data 31 decembrie 2012 astfel:
-acoperirea temporară a golurilor de casă provenite din decalajele dintre veniturile şi cheltuielile secţiunilor de funcţionare si dezvoltare in anul 2012 în sumă de 469.630 de lei (200.000 lei ca sursa de finanţare a cheltuielii secţiunii de funcţionare, respectiv 269.630 de lei ca sursa de finanţare a cheltuielii secţiunii de dezvoltare).
-ca sursa de finanţare a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare, în anul 2013 in suma de 12.036.000 lei, pentru:
Programul obiectivelor de investitii de interes judeţean finantate din excedentul bugetului local, pe anul 2013:
– Refunctionalizare clădire Centrul Militar al Judeţului Alba –150. 000 de lei
– Reabilitare, modernizare si mansardare clădire Primaria veche Calnic – Casa Artelor, comuna Calnic – 280.000 de lei
– Restaurare clădire Centrul Militar al Judeţului Alba – 595. 000 de lei
– Mansardare si viabilizare subsol la imobilul situat in str. Regina Maria, nr.6, Alba Iulia – 100.000 de lei
– Accesibilizare si modernizare sistem de vizitare Gheţar Scarisoara – 105.000 de lei
-Amenajare Centru de restaurare ceramica veche – 50.000 de lei
– Elaborarea Strategiei de dezvoltare a judeţului Alba pe perioada 2014/2020 – 300.000 de lei
– Reabilitare Palatul Culturii Blaj – 300.000 de lei
-Container de locuit; Salvamont – 15.000 de lei
-Restaurarea si functionalizarea clădirii situate in Alba Iulia, str. Unirii, nr. 1-3 in care au functionat secţiile de neurologie si psihiatrie ale Spitalului Judeţean de Urgenta – 60. 000 de lei
-Studiu de evaluare a potenţialului etnografic si arhitectural al zonelor vini-viticole din judeţul Alba – 80. 000 de lei
-Restaurare si punere in valoare Cetate Dacica Capalna – 55. 000 de lei
-Studii si documentaţii tehnico-economice pentru domeniul Schiabil Valea Sebeşului – 50, 000 de lei
– Studiu privind „ Arhitectura si urbanismul in judeţul Alba” – 70, 000 de lei
-Statui bust – 60, 000 de lei
-Achiziţie autocar – 150,000 de lei
-Achiziţie imobil sat Laz – 150, 000 de lei
-Achiziţie autoturism – 80, 000 de lei
-Achiziţie teren+ anexe – 1.100, 000 de lei
-Dotări independente pentru Serviciul public Salvamont – 47,810 de lei
-Reabilitarea si extinderea Teatrului de Păpuşi „Prichindel” Alba Iulia – 800, 000 de lei
-Reabilitare (restaurare) Castel Sancrai -faza II – 900, 000 de lei
-Proiectul „Incluziune socială şi pe piaţa muncii prin întreprinderi sociale” – 1.085,870 de lei
-Dotări independente pentru Direcţia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Alba – 373.000 de lei
-Studiu de prefezabilitate si fezabilitate pentru „Restructurare sediu Serviciu Comunitar Sancrai in Centrul de. îngrijire Adulţi” – 80, 000 de lei
-Reparaţie capitala sediu DGASPC Alba – 400, 000 de lei
-Microcentrala hidroelectrica aductiune apa bruta Petresti – 100, 000 de lei
-Consolidare corp drum judeţean DJ107K Galda de Jos(DJ107H) – Mesentea – Benic – lntregalde – MogosCDJWI), km 9+829 – km 17+700, tronson II jud.Alba – 3,230, 000 de lei
-Consolidare corp drum judeţean DJ750 Garda de Sus – (DN75) – Ordancusa -Gheţar, km. 0+000 – km.18+000 – 100, 000 de lei
-Modernizare drum judeţean DJ107: Alba Iulia – Teleac – Hapria – Straja – Berghin – Colibi – Secasel – Cergaul Mare – Blaj – Sancel – Lunca Tarnavei – Sona – Jidvei – Cetatea de. Balta – lim. Jud. Mureş, tr. II km. 26+600 – km. 30+035 – 1.150,000 de lei
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice
Continuă proiectul de modernizare al Școlii din Sântimbru: Au fost montate panourile fotovoltaice La Sântimbru continuă modernizarea școlii, în urmă cu o săptămână fiind montate panourile fotovoltaice pe clădire. De asemenea, de curând, 40 de gospodării din comună au fost dotate și ele cu panouri și baterii în valoare de 10.000 de euro fiecare. ,,În […]
Municipiul Alba Iulia lansează oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026”: un nou model de co-guvernanță cu tinerii
Municipiul Alba Iulia lansează oficial programul „Capitala Tineretului din România 2026”: un nou model de co-guvernanță cu tinerii Într-un context național în care migrația tinerilor către centre universitare sau spre vest continuă să reprezinte o provocare majoră, Alba Iulia propune un model administrativ vizionar. Miercuri, 10 decembrie 2025, la Palatul Principilor Transilvaniei, administrația locală și […]
FOTO | Lucrările avansează în Teiuș. Strada Horea și Barbu Lăutaru, în plin proces de modernizare: ,,În ritm alert, profitând de vremea blândă”
Lucrările avansează în Teiuș. Strada Horea și Barbu Lăutaru, în plin proces de modernizare: ,,În ritm alert, profitând de vremea blândă” Datorită vremii prietenoase din decembrie, lucrările la străzile din Teiuș continuă într-un ritm constant, iar în aceste zile se intervine pe mai multe artere. Mai exact, pe strada Horea se lucrează la rigola betonată, […]