Actualitate

Evaluare Națională 2018: Absolvenții de clasa a VIII-a susțin proba la limba și literatura română. Examenele sunt monitorizate audio-video

Ioana Oprean

Publicat

în

Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, luni, între orele 9.00 și 11.00 Evaluarea Națională la limba și literatura română, la sesiunea din acest an fiind așteptați să participe peste 150.000 de elei din toată țara.

„Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (99,69%), până sâmbătă, 9 iunie, ora 12,00, în aplicaţia informatică figurau 150.130 de candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII)”, precizează sursa citată.

Examenul începe luni, 11 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Miercuri, 13 iunie, este programată proba la Matematică, iar joi, 14 iunie, proba de limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 – 19,00).

Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 23 iunie.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, se menţionează în comunicat.

MEN reaminteşte că probele sunt monitorizate audio-video, scrie Agerpres.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen”, arată comunicatul MEN.

De asemenea, MEN precizează că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.

„Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică”, subliniază sursa citată.

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a EN VIII, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie şi o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul 0800801100 va fi disponibil în perioada 11 – 14 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8,00 – 14,00.

Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor”

Bogdan Ilea

Publicat

în

O asociație cere includerea obezității în programele naționale de sănătate: ,,Impactul asupra sănătății publice este major, afectând calitatea vieții oamenilor” Asociația Împreună Împotriva Obezității cere autorităților să dezvolte programe naționale integrate pentru prevenirea și tratarea obezității, astfel încât pacienții să beneficieze de sprijin real și constant. Organizația solicită, totodată, facilitarea accesului la terapie medicamentoasă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Acuzații privind mii de ore suplimentare neplătite după căutările lui Emil Gânj. O comisie va reanaliza fiecare caz în parte Inspectoratul de Poliție Județean Mureș a anunțat, marți, constituirea unei comisii care va verifica modul în care au fost pontate și plătite orele suplimentare efectuate de polițiști în timpul operațiunilor de căutare a lui Emil […]

Citește mai mult

Actualitate

Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite

Ioana Oprean

Publicat

în

Platforma „Fără hârtie”, lansată de Guvern: Cetăţenii, indemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite Guvernul a anunțat, marți, 3 martie 2026, lansarea platformei „Fără hârtie”, cetăţenii fiind îndemnați să semnaleze problemele birocratice întâlnite. „Fără hârtie” nu este doar un spaţiu de raportare, ci şi un mecanism activ de reformă, prin care sesizările punctuale se transformă în […]

Citește mai mult