Opinii - Comentarii

Eurostat: România are printre cei mai mulţi tineri care nu urmează studii, dar nici nu muncesc. Numărul lor este în creştere

Ioana Oprean

Publicat

în

Foarte mulţi tineri nu urmează studii, dar nici nu muncesc, iar România este una dintre tările fruntașe din Uniunea Europeană la acest capitol. Îngrijorător este faptul că numărul lor tot crește.

Potrivit economica.net, Oficiul European de Statistică a prezentat rezultatele unei cercetări, pe grupa de vârstă 20-24 de ani, a ocupării tinerilor în toate statele membre. Statistica a vizat procentul tinerilor, din această categorie de vârstă care nu urmează vreo formă de învăţănânt, nu sunt cuprinşi în vreun program de training şi nu au nici o slujbă.

La nivelul întregului bloc europen, procentul acestor tineri era, în 2016 de 16,7% din totalul tinerilor din această grupă de vârstă. Nivel care s-a menţinut constant în ultimii 10 ani, la nivelul UE.

Astfel, în 2016, ţara cu cea mai mare pondere a acestor tineri în totalul grupei de vârstă era Italia, cu 29,1%. Practic, un tânăr din trei tineri cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani stă degeaba. La polul opus este Olanda, unde acest procent este de doar 6,9%.

România este, din păcate în parte superioară a clasamentului, chiar pe locul doi, după Italia, cu un procentaj de 23,6%. Practic, un tânăr din patru cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani stă degeaba.

Sursa: antena3.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat

Ioana Oprean

Publicat

în

18 martie: Inventatorul român Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor autopropulsat Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria – d. 3 septembrie 1950, București, România) a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale. Pe data de 18 martie 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui

Ioana Oprean

Publicat

în

17 martie: Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Tradiții și obiceiuri de Ziua Șarpelui Pe 17 martie este pomenit în calendarul creştin ortodox Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu, fiind considerat făcător de minuni pe ape şi celebrat de pescari, la începutul anului piscicol. În calendarul popular românesc este cunoscută sărbătoarea numită […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor

Ioana Oprean

Publicat

în

15 Martie – Ziua mondială a drepturilor consumatorilor Ziua mondială a drepturilor consumatorilor este marcată anual la 15 martie. Această zi a fost lansată pentru a se scoate în evidență aspecte legate de serviciile de care beneficiază consumatorii. În acest an, potrivit www.consumersinternational.org, tema propusă pentru sărbătorirea Zilei mondiale a drepturilor consumatorilor este „Construirea unei […]

Citește mai mult