Eugen Nicolaescu: Programele naţionale de sănătate trebuie gestionate într-un singur loc, la Ministerul Sănătăţii
Programele naţionale de sănătate din România trebuie să fie gestionate într-un singur loc, la Ministerul Sănătăţii, a declarat marţi ministrul Eugen Nicolaescu, împreună cu reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. În această situaţie este necesară o modificare a legislaţiei.
„Am ajuns la concluzia și am vorbit cu CNAS să facem o modificare legislativă prin care programele naționale de sănătate, toate câte sunt ele în România, să fie gestionate într-un singur loc, și anume, acolo unde se fac politicile sanitare, în speță Ministerul Sănătății. Urmând ca elaborarea, care să se realizeze împreună cu asociațiile de pacienți, stabilirea cadrului organizatoric, funcțional și monitorizarea modului în care aceste programe se derulează să se facă printr-o structură de specialitate a MS iar CNAS, care are expertiza cea mai bună în domeniul contractării și finanțării, să preia această activitate. Cu alte cuvinte, încercăm să ducem, să facă cel mai bine cel care se pricepe pe un domeniu. Ministerul răspunde de politică publică, trebuie să facă politica publică, casa de sănătate știe să facă de fiecare dată cel mai bine contractare și finanțare, asta trebuie să facă. Începând cu anul 2014, activitatea în tot ceea ce înseamnă programe naționale de sănătate, inclusiv în domeniul transplantului, se va așeza pe aceste noi principii de organizare și funcționare”, a explicat ministrul în cadrul unei conferințe.
El a precizat că dorește ca pentru anul 2014 trei programe naționale de sănătate — cele pentru cancer, diabet și transplant — să se realizeze la nivelul cel mai bun cu putință și să devină „etalon”.
„Să le facem, cum s-ar spune, etalon. Aceste trei programe de sănătate se referă la trei domenii: cancer, diabet, transplant. Aceste trei programe vrem să le facem de la început până la sfârșit așa cum trebuie, cum este normal, încercând să plecăm de la prevenție și să încheiem cu paliația, acolo unde este cazul sau să încheiem cu bolnavul care poate pleca acasă și intră într-o viață normală”, a afirmat demnitarul.
Referindu-se la transplant, Eugen Nicolăescu a spus că dorește creștea numărului de campanii de informare, a celui de donatori, dar și a numărului de centre de recoltare de organe.
„Avem medici excepționali, trebuie să mai dezvoltăm în mare parte infrastructura, să punem la punct registrul național de transplant”, a declarat reprezentantul MS.
Nicolăescu a susținut că bugetul alocat sănătății pentru anul 2014 va crește ca urmare a „eforturilor depuse în ultimele luni”.
„Ca urmare a eforturilor pe care le-am depus în ultimele luni, bugetul MS pentru anul viitor o să crească și, ca atare, putem să spunem că aceste trei programe pe care noi le-am propus să le facem etalon să poată fi finanțate integral, să poată fi finanțate de la începutul anului și să nu pățim ca în acest an, când a trebuit să așteptăm rectificare bugetară, când probabil va mai trebui să facem niște modificări bugetare, astfel încât anul 2013 să fie acoperit și spitalele să primească banii, furnizorii să primească banii și pacienții să aibă acces la medicamente și la tot ceea ce este necesar”, a arătat Nicolăescu.
Sursa: Realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun
Cum va fi VREMEA în România până în 28 decembrie 2025: Răcire și precipitații spre finalul lunii. Unde sunt așteptate ninsori de Crăciun Meteorologii ANM au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 15 -28 decembrie 2025. Potrivit specialiştilor, vremea se răceşte spre sfârşitul anului şi sunt aşteptate ninsori. „Valorile termice vor fi […]
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe
Rabla 2025 | Sesiune nouă de înscrieri pentru persoanele fizice, în decembrie. Când vor începe Persoanele fizice care nu au reușit până acum să se înscrie în Programul Rabla Auto 2025 vor avea parte de o nouă sesiune, care urmează să fie lansată marți, 16 decembrie, 2025, potrivit Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Citește și: […]
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii
Vești bune pentru pensionarii cu venituri mici: Vor primi 400 de lei în decembrie. Anunțul făcut de Ministrul Muncii Pensionarii români cu venituri mici vor primi în luna decembrie un supliment financiar de 400 de lei, care va fi acordat odată cu pensia potrivit Ministrului Muncii, Florin Manole. „Da, e vorba de un supliment important, […]