Eugen Măcinic – de la harul dumnezeiesc la profesionalism

Pe artistul plastic Eugen Măcinic l-am întâlnit la numeroase vernisaje organizate de Filiala Alba a Uniunii Artiştilor Plastici din România, i-am admirat lucrările, am stat de vorbă pe îndelete, i-am vizitat apoi atelierul din Sebeş şi vreau să cred că am devenit cel puţin amici, dacă nu prieteni cu coordonate comune de interes estetic. Născut în data de 5 martie 1964, la Sebeş, Eugen a fost dăruit de la Dumnezeu cu un simţ aparte al proporţiilor şi al cromaticii, ceea ce l-a determinat încă de mic copil să se aplece spre desen şi pictură. Lucrările sale de grafică pot sta, fără risc de exagerare, în orice colecţie respectabilă, precum şi tablourile din ce în ce mai valoroase şi mai subtile, de la o zi la alta, ce denotă o muncă asiduă şi o permanentă maturizare. Dacă ar fi să-l definesc pe Eugen Măcinic în două cuvinte, primele care mi-ar veni în minte ar fi „contemplativ” şi „consecvent”.
Deşi a cunoscut celebritatea locală la o vârstă la care alţi artişti nici măcar nu sunt definiţi ca stil, Eugen Măcinic nu a devenit niciodată un artist volubil şi orgolios. Locvacitatea sa a fost şi rămâne una picturală, bazată pe un spirit de observaţie formidabil şi pe contemplaţia profundă, reuşind, astfel, să re-creeze la nesfârşit una şi aceeaşi imagine a lumii înconjurătoare, fără a părea că se repetă vreodată. Am rămas uimit, vizitând atelierul său, să văd cu ochii mei unul şi acelaşi peisaj realizat din unghiuri diferite, în condiţii diferite de luminozitate, filtrat prin propria sa stare de spirit şi devenit… altul. Mereu altul. Contemplaţia fără încetare, similară cu rugăciunile repetate şi (aparent) monotone ale pustinicilor, îl determină pe Eugen să suprindă mereu sensuri noi, de natură divină, în cele mai banele lucruri, obiecte, chipuri şi peisaje. Dacă nu i-aş fi aflat spiritul consecvent, aş fi fost convins că, abordând toate genurile clasice de exprimare (peisaj, portret, natură moartă etc.), Măcinic este un artist versatil şi supus disoluţiei, edulcorării. Nu este aşa. Tuşa sa rămâne puternică, viguroasă, precisă chiar şi în sinuozitatea aparent întâmplătoare cu care defineşte vegetalele…
Spuneam că Măcinic a dobândit celebritate locală de la o vârstă foarte fragedă, încă de pe vremea când era elev de liceu. Spre deosebire de alţi artişti, odată cu recunoaşterea talentului său (deşi erau anii dictaturii comuniste) Eugen Măcinic a început să câştige bani din pictura şi din grafica sa. Potrivit principiilor socio-psihologice, munca pentru foloase materiale ar fi trebuit să-i strice stilul şi să-l transforme într-un copist elaborator de reproduceri şi de lucrări la comandă politică. Cu toate acestea, el şi-a dublat eforturile, lucrând atât comercial cât şi creativ! Fireşte, revoluţia l-a găsit pe pictorul sebeşan pregătit pentru economia de piaţă: era deja înarmat cu profesionalismul supravieţuitorilor şi cu puterea de a-şi impune arta oricărui tip de public. Conform elementarei definiţii a profesionalismului, din moment ce trăia din arta sa, Eugen Măcinic era un profesionist, chiar fără să fi avut studiile de specialitate. Îl legitimau în acest sens talentul, capacitatea contemplativă, consecvenţa şi chiar un real simţ al afacerilor. Cu alte cuvinte deja ştia să producă şi să-şi vîndă marfa, dar nu s-a oprit aici. La o vârstă când alţii încep să adoarmă în auto-suficienţă şi să-şi transforme talentul în monedă de schimb, Eugen Măcinic s-a înscris la Academia de arte şi a absolvit cu brio. Modest, fără a face caz de experienţa şi talentul său incontestabil, a învăţat cot la cot cu tineri (şi chiar cu profesori) cărora le-ar fi putut fi el profesor…
Aşa că astăzi, având şi „diploma de profesionist” alături de o carte de vizită impresionantă (cu prezenţe la numeroase expoziţii din ţară şi de peste hotare), Eugen Măcinic este un artist al cărui atelier nu trebuie ocolit de oricine vrea să cunoască Sebeşul şi judeţul Alba în toată dimensiunea frumuseţii sale. Şi pentru că se află în plină forţă creatoare la cei 47 de ani pe care-i numără, artistul poate spera că va atinge perfomanţe care să-i legitimeze rămânerea în memoria colectivă. La mulţi ani, Eugen! La mai bine şi mai frumos…
Ioan HĂNŢULESCU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI