Eșec de proporții pentru România: nu se poate depune la timp cererea pentru tranșa a III-a din PNNR
Eșec de proporții pentru România: nu se poate depune la timp cererea pentru tranșa a III-a din PNNR
România are de îndeplinit o mulțime de condiționalități sau jaloane pentru a primi banii din PNRR. Cu toate acestea nu toate reformele necesare sunt ușor de îndeplinit, iar țara noastră are mari probleme în a atrage banii din PNRR.
În această perioadă se finalizează procedurile pentru cererea numărul doi din PNRR, acolo unde vom atrage cea mai mare parte a fondurilor.
Cu tranșa a doua sunt însă probleme din cauza celor ouă jaloane neîndeplinite la Ministerul Energiei: producția ecologică de hidrogen și cogenerarea, ne-au precizat surse familiarizate cu aceste probleme.
Ambele chestiuni erau în sarcina Ministerului Energiei, condus până recent de către Virgil Popescu. Posibil ca și acesta să fi fost unul dintre motivele pentru care a fost schimbat Virgil Popescu din funcție.
Oficialii români speră să rezolve cele două jaloane pe timpul verii, iar în toamnă să fie pregătiți pentru a depune cererea de plată pentru tranșa a III-a.
Aceasta are, printre jaloane, pachetul legislativ care include și tăierea pensiilor speciale.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop
Prematurii vor fi monitorizați până la 5 ani în România. Ministru: Vom institui un program național dedicat acestui scop Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Prematurilor, în cadrul unui demers care vizează îmbunătățirea îngrijirii copiilor născuți prematur. „Experiența ultimilor ani arată clar că politicile publice devin mai eficiente […]
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult”
Prețul la gaze, plafonat la 0,31 lei/kWh pentru încă un an. Ministrul Energiei: „Românii nu vor plăti mai mult” Prețul la gaze va fi plafonat la 0,31/kWh pentru încă un an, potrivit unui proiect de lege care urmează să fie prezentat de Guvern. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că măsura vine pe fondul tensiunilor din […]
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume
ANSVA: Produsele agroalimentare românești vor fi susținute de buletine de analiză recunoscute oriunde în lume Institutul de Igienă și Sănătate Publică Veterinară (IISPV), instituție de elită aflată în subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), marchează un moment de cotitură în infrastructura calității din România. Institutul anunță oficial implementarea sistemului de management […]
