EPIC! Două autoturisme din Alba s-au ciocnit într-un sat… din județul Cluj. Pagubele au fost estimate la 20.000 de lei
La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, pe DN75, pe raza comunei Iara, sat Lungești, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea ușoară a două persoane şi avarierea a două autovehicule.
Polițiștii au stabilit că un bărbat de 29 de ani, din județul Alba, în timp ce conducea un autovehicul pe DN75, dinspre Turda, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Astfel, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar.
Conform primelor informații, accidentul s-a soldat cu rănirea ușoară a unei femei, de 44 de ani, din Alba, conducătoarea celui de-al doilea autovehicul. De asemenea, o pasageră în același autoturism, de 48 de ani, din judeţul Alba, ar fi suferit leziuni ușoare.
Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la circa 20.000 de lei.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș
Cum să-ți echipezi fără costuri mari mașina veche cu tehnologie avansată de asistență: Inovație a unei echipe de studenți de la UCTN Cluj-Napoca, foști elevi ai Colegiului Național „Lucian Blaga” Sebeș O echipă de studenți în anul I la specializările Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) alcătuită din absolvenți ai Colegiului […]
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an
Producătorul de mezeluri Elit Cugir a ajuns la aproape 50 de magazine în vestul ţării. Produce peste 30.000 de tone de preparate din carne pe an Elit Cugir, unul dintre cei mai procesatori de carne din țară, cu mai multe fabrici în Alba, Arad, Prahova şi Bucureşti, a ajuns la o reţea de aproape 50 […]
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba”
Cedări și surpări ale carosabilului în mai multe zone din Alba Iulia. Critici la adresa Apa CTTA: „Sunt foarte ocupați. Probabil așteaptă să mai apară și alte gropi, să nu vină degeaba” Cetățenii din Alba Iulia au semnalat în ultima perioadă numeroase cazuri de cedări și surpări ale îmbrăcăminților rutiere la cămine de canalizare și […]