Emeric Szakacs – o viaţă dedicată sportului
Conducerea Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia, împreună cu membrii, colaboratorii, sponsorii şi simpatizanţii clubului, urează domnului profesor Emeric Szakacs un sincer „La mulţi ani”, cu ocazia aniversării a 75 de ani de viaţă.
Profesorul Emeric Szakacs s-a născut în data de 28 octombrie 1936 în Aiud, unde a urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului pedagogic. În anii tinereţii s-a remarcat datorită calităţilor sale în sportul de performanţă, în 1954 devenind campion naţional la 800 metri plat şi vicecampion naţional la 1500 metri plat, categoria I juniori, fiind legitimat la Clubul Universitar Cluj. În perioada 1955-1956 a făcut parte din lotul de handbal Divizia A IPA Sibiu.
După satisfacerea serviciului militar a fost învăţător şi inspector şcolar la Aiud. Din 1960 până în 1963 a fost student al Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport. În anii facultăţii a devenit de multe ori campion şi vicecampion universitar la probele de 800 metri şi 1500 metri plat. Ca profesor şi inspector şcolar a militat pentru practicarea de către copii, elevi şi adulţi a exerciţiilor fizice, sportului şi turismului fiind un bun organizator al competiţiilor sportive şi de agrement.
Din anul 1968 şi până în prezent s-a dovedit o personalitate marcantă a implementării, dezvoltării, practicării sportului şi turismului de către cetăţenii judeţului nostru. De-a lungul vieţii a avut şansa să cunoască şi să colaboreze cu personalităţi marcante din domeniul învăţământului, culturii şi sportului, care au contribuit la formarea personalităţii profesorului Emeric Szakacs. Dintre aceştia se remarcă, din mărturisirile domniei sale, primul său profesor de educaţie fizică şi sport – Victor Rimbas – decanul Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, profesorul universitar Sorin Pascu, profesorul universitar Efrim Cherteş – preşedintele
compartimentului Sport-Turism din cadrul Uniunii Generale a Sindicatelor din România, profesorul Vasile Vintilă – secretar general al Federaţiei Române de Tenis şi nu în ultimul rând domnul ing. Ioan Bolog – fostul director al IJCM
Alba şi al SC Hercules SA, în prezent preşedinte al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia.
Datorită activităţilor sale profesionale şi calităţilor morale, domnul profesor Emeric Szakacs a fost solicitat şi ales în diferite organisme sportive la nivelul judeţului Alba. Astfel este membru al Academiei Olimpice Române – filiala Alba, membru în Compartimentul Tineret, Cultură şi Sport din cadrul Consiliului Judeţean Alba, membru în Comisia Judeţeană de Acţiune împotriva violenţei în sport, preşedinte al Comisiei Judeţene de Tenis şi Tir Sportiv din cadrul Direcţiei pentru Sport şi Tineret Alba, vicepreşedinte al Asociaţiei judeţene Alba „Sportul pentru toţi”, preşedinte executiv al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia.
Este organizatorul unor competiţii sportive care au devenit tradiţionale în judeţul Alba şi pe plan naţional, la tenis de câmp: Cupa Unirii – 11 ediţii, Cupa Transilvania – 6 ediţii, Cupa Constructorul – 10 ediţii şi la tir sportiv: Cupa Speranţelor, Cupa Constructorul şi Cupa Unirii. Fiind un bun jucător de tenis de câmp, a participat şi a câştigat numeroase competiţii naţionale la tenis de câmp veterani, la care, şi în prezent este cotat drept unul dintre cei mai valoroşi jucători la categoria sa de vârstă.
Este fondatorul Şcolii de Tenis „Transilvania”, în cadrul căreia copiii, elevii şi studenţii din Alba învaţă şi practică, cu rezultate bune acest sport nobil: tenisul de câmp. La întreceri şi în activitatea de zi cu zi colaborează şi este susţinut de Prefectura Judeţului Alba, Consiliul Judeţean Alba, Primăria municipiului Alba Iulia, Direcţia pentru Sport şi Tineret Alba, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Alba, Colegiul Liceal Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia precum şi de reprezentanţi ai conducerii Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia cum sunt ing. Iustin Furdui, conf dr ing Eugen Vitan, ing Colea Anghel, ec manager Constantin Creţu, ec Gheorghe Ştef, ing Marius Drăghici. În finalul comunicatului de presă remis de Consiliul director al Clubului Sportiv „Constructorul” Alba Iulia se găsesc şi urările cuvenite la aniversare: „Pentru tot ce ai făcut şi faci în interesul sportului, îţi mulţumim şi îţi dorim un sincer «La mulţi ani»„
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Vouchere pentru alimente 2024: Cardurile sociale, alimentate ASTĂZI cu o nouă tranșă de 250 de lei
Vouchere pentru alimente 2024: Cardurile sociale, alimentate ASTĂZI cu o nouă tranșă de 250 de lei O nouă tranşă de ajutor pentru alimente, de 250 de lei, destinat unor persoane din categorii vulnerabile se acordă de astăzi, 15 octombrie 2024. Aproape 2,7 milioane de persoane vor beneficia, în cursul anului 2024, de sprijinul de 250 […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 3 zile
FOTO: CSU Alba Iulia – Metalurgistul Cugir 5-2 (3-0), în derby „de Alba”! Studenții, demonstrație de forță
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfânta Parascheva 2024. Urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE SFÂNTA PARASCHIVA 2024. Cele mai inspirate, originale, amuzante mesaje, SMS-uri, urări şi felicitări de Sfânta Paraschiva
-
Ştirea zileiacum 10 ore
15 octombrie 1922, ziua în care au fost încoronați Regele Ferdinand și Regina Maria la Alba Iulia. Peste 30.000 de români și 15.000 de soldați prezenți la eveniment
-
Ştirea zileiacum 5 ore
FOTO | Cometa secolului, spectacol pe cerul din Alba Iulia, deasupra dealului Mamut: Ultima dată a fost observată în Epoca de Piatră și va reveni aproape de Pământ abia peste 80.000 de ani
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
12 octombrie: Ziua mondială a artritei. Afecţiunile musculo-scheletale reprezintă aproximativ 60% dintre problemele de sănătate la locul de muncă