Actualitate

Eliminarea suprataxării contractelor part-time ar putea deveni realitate. Decizia, pe masa Senatului

Ioana Oprean

Publicat

în

Eliminarea suprataxării contractelor part-time ar putea deveni realitate. Decizia, pe masa Senatului

În cursul zilei de astăzi, pe masa senatorilor se află decizia pentru eliminarea suprataxării contractelor part-time.

„Senatul poate face azi primul pas pentru eliminarea suprataxării contractelor part-time, votând proiectul pe care l-am inițiat alături de alți colegi liberali.

Ăsta da cadou de Ziua Națională a Tinerilor. Concret, nu cu povești kilometrice în limbaj de lemn.

Am fost printre puținii liberali care s-au opus aberației supraimpozitării contractelor part-time, asumat, printr-un amendament la legea de aprobare a vestitei OUG 16, într-o perioadă în care asta nu era în concordanță cu linia partidului. Am luptat pentru un principiu corect, iar azi linia partidului a revenit la acest principiu.

Cu asumare și curaj, dar și cu pregătire, implicare, determinare, muncă și seriozitate, vom reuși întotdeauna, dragi tineri!

La mulți ani!”, a transmis Alin Ignat, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutor pentru pensionari 2026: Care sunt pensionarii care vor primi între 600 și 1.000 de lei de Paște și de Crăciun Pensionarii cu venituri mai mici de 3.000 de lei vor primi în cursul anului 2026 bani în două tranșe, cu o valoare totală cuprinsă între 600 și 1.000 de lei, în urma unui acord […]

Citește mai mult

Actualitate

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei

Bogdan Ilea

Publicat

în

Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]

Citește mai mult