Ei şi noi
Evident, „ei” sunt americanii. Aproape la fel de evident comparaţia dintre ei şi noi este prilejuită de cele două campanii electorale: a lor şi a noastră. A lor tocmai s-a încheiat, iar a noastră stă să înceapă oficial, chiar mâine. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi urmărit derularea campaniei celor doi candidaţi la preşedinţia SUA, dar sigur aţi văzut ceva imagini şi aţi citit două-trei ştiri astfel încât o imagine cât de cât asupra felului cum s-au petrecut lucrurile peste ocean v-aţi putut face. Diferenţa este mare şi ca formă şi ca fond. Formal, primul lucru care sare în ochi este utilizarea imaginii patriotului. La ei este exploatată la maximum în mod onest şi legal de ambii candidaţi, la noi sentimentul patriotic este zgândărit din când în când de UDMR, PPMT şi PRM ori celelalte partide care nu urmăresc decât un câştig politic, uitând toate valorile patriotismului imediat ce se văd cu mandatul de parlamentar în mână. Să fii patriot este o valoare supremă în SUA, ai cărei cetăţeni nu se sfiesc să poarte steagul american oriunde şi aproape oricum. Fiecare dintre cei doi candidaţi au apărut în toate evenimentele electorale cu drapelul SUA în fundal, arătând astfel că tot ceea ce promit, fac şi vor face este pentru dezvoltarea SUA, pentru ca ea să-şi menţină statutul de primă putere militară şi pe cel de vârf economic. La noi, a fi patriot este un lucru aproape ruşinos, intelectualii veleitari reuşind în decursul a peste două decenii să insereze în opinia publică sentimentul că patriotismul nu este compatibil cu europenismul, de exemplu, sau cu un nivel intelectual ridicat. Adică patrioţii sunt cam… proşti. Şi astfel, patriotismul a coborât pe scara valorilor. E drept că la asta au contribuit şi exagerările naţionaliste, dar între patriotism şi naţionalismul exagerat există diferenţe. La noi nu se mai prea fac. Şi parcă pentru a fi cât mai clar că „ai noştri, ca brazii” nu lucrează pentru binele naţiei (lucru de care ne-am convins în atâţia şi atâţia ani), candidaţii la orice fel de funcţie aleasă în statul român nu au voie, prin lege, să folosească însemnele naţionale, mai ales drapelul, pentru că stema nu se prea uzita oricum, pe materialele de campanie. Ce vor face însă candidaţii care vor da buzna la Alba Iulia pentru a sărbători 1 Decembrie Ziua Naţională? Nu vor sta prin preajma drapelului pentru ca nu cumva, Doamne fereşte!, vreun fotograf sau cameraman să-i surprindă în campanie pe lângă simbolurile naţionale? Dar tocmai pentru asta vin: să se arate interesaţi de naţie, să mişte sufletul celor care nu s-au lăsat încă păcăliţi de false valori şi care cred că dacă ne unim cu toţii putem face ceva pentru această ţară.
Cât despre conţinutul campaniei… Ehei, diferenţele sunt foarte mari. ARD şi-a lansat programul de guvernare abia marţi, iar USL are lansarea programului astăzi. Şi în principal, aşa cum am văzut la ARD şi cum se simte dinspre USL, programele sunt de fapt nişte promisiuni: scăderea CASS cu 5 procente la angajator, scăderea TVA, scăderea impozitului unic, mai mulţi kilometri de autostradă şi atragerea investitorilor şi, desigur, mai multe locuri de muncă. Dar parcă le-am mai auzit pe astea şi nu multe dintre ele ni s-au întâmplat. Cum se vor îndeplini promisiunile? Ei asta-i, chiar vreţi să ştiţi? Nu ştiu prea bine nici ei! Vor vedea ce-i de făcut, ce legi ar trebui adoptate, după ce se aleg. La americani dezbaterea electorală a fost dezbatere, nu glumă. S-au discutat temeinic probleme serioase şi alegătorii au optat pentru unul sau altul în funcţie de felul în care satisfacerea intereselor lor era acoperită de soluţiile oferite. La noi alegerea se va face pătimaş şi, în lipsa confruntărilor de idei, pe baza confruntării de dosare şi acuzaţii penale.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Editorial
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de înlocuire a lemnului
FOTO ȘTIREA TA| „Trafic” restricționat pe podul de lemn din latura vestică a Cetății Alba Carolina. Lucrări de schimbare a lemnului „Traficul” este restricționat pietonilor pe podul de lemn al laturii vestice a Cetății Alba Carolina, în vedere unor lucrări de înlocuire a lemnului. Un cititor al ziarulunirea.ro a trimis pe adresa redacției câteva imagini […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 10 minute
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor