Educaţia, şansa pentru viitor a romilor din Cugir
La Şcoala Generală nr. 2 Cugir, a avut loc recent lansarea proiectului „Educaţia, şansa noastră pentru viitor” – proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Obiectivul general al proiectului se referă la prevenirea şi corectarea fenomenului de părăsire timpurie a şcolii prin adoptarea unor strategii, planuri de acţiune şi programe în domeniul educaţiei, în vederea menţinerii şi reintegrării persoanelor într-un sistem educaţional deschis şi incluziv. Grupul ţintă îl reprezintă elevii cu risc de părăsire timpurie a şcolii (în mare parte romi) cărora le vor fi acordate burse, cu scopul de a îmbunătăţii condiţiile de trai necesare unei educaţii de calitate. Sunt vizaţi de asemenea, părinţii elevilor cu risc de părăsire timpurie a şcolii care vor beneficia de consiliere şcolară, cadre didactice specializate în implementarea şi dezvoltarea măsurilor de tip „a doua şansă”, precum şi persoane care vor urma şi absolvii măsuri de instruire specifice pentru implementarea şi dezvoltarea acţiunilor de tip „şcoală după şcoală”. Parteneri în acest demers sunt Asociaţia de Dezvoltare a Romilor Social-Democraţi, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Asociaţia Europeană pentru o viaţă mai bună, Cooperativa De Ensino C.R.L. din Portugalia care implementează programe educaţionale de prevenire a abandonului şcolar. De remarcat că, la reuniunea consacrată lansării proiectului au luat parte pe lângă cadre didactice şi părinţi ai copiilor de romi şi mulţi invitaţi reprezentând diverse asociaţii şi organizaţii nonguvernamentale din ţară şi străinătate precum şi oficiali locali. Au onorat invitaţia viceprimarul Cugirului, Rodica Florea, Marcela Şerban (cancelaria prefectului), Angela Tică (ISJ-Alba), Lup Ioan (ROMCRUC Cugir), Daniela Bârsan – BCC-Cugir, Iulia Gruia (Protecţia Copilului Alba), Adriana Muntean (APDCRC -Cugir), Laurenţiu Ipornicu -(coordonator proiect), Angelina Pressa – reprezentant partener-transnaţional – PORTUGALIA. Gazda evenimentului, prof. Gabriela Lupu – directorul şcolii a oferit participanţilor un cadru special organizat pentru debutul unui demers cu importante implicaţii sociale. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
7 aprilie 2026 | Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș
Expoziția „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, vernisată la Sebeș Marți, 7 aprilie 2026, începând cu ora 18.00, în spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș va avea loc vernisajul expoziției temporare „Episcopatul lui Vasile Moga (1811–1845). O reevaluare documentară”, în prezența curatorului acesteia, dr. Ioana Rustoiu, de la Muzeul Național al Unirii Alba […]
FOTO | Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia
Prima experienţă Erasmus pentru elevii Colegiului Naţional “David Prodan” Cugir: Au participat la ateliere STEM la Anatolia College, în Thessaloniki, Grecia În perioada 16 martie-20 martie, un grup de elevi ai Colegiului ”David Prodan “ Cugir a participat la o mobilitate desfăşurată în cadrul proiectului Erasmus, în Thessaloniki, Grecia, având ca tematică principală domeniul STEM, […]
VIDEO | Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina
Fotograful Vasile Sârb premiat la Alba Iulia, împreună cu alți artiști ai scenei naționale și internaționale, cu distincțiile FIAP. Expoziție de artă fotografică la galeriile Depozitului de Ceramică Veche din Cetatea Alba Carolina Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 17.00, a avut loc vernisajul unei expoziții de artă fotografică ce a reunit artiști distinși […]