Echipele Liceului,, Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și Colegiului Național Militar,,Mihai Viteazul” Alba Iulia-calificate la etapa națională a concursului,,Geomondis”
Echipele Liceului,, Horea, Cloșca și Crișan” Abrud și Colegiului Național Militar,,Mihai Viteazul” Alba Iulia-calificate la etapa națională a concursului,,Geomondis”
Facultatea de Geografie Cluj Napoca alături de asociaţia studenţilor „EGEA Cluj-Napoca” au organizat sâmbătă 09.04.2022 ediţia a XI-a a Concursului “Geomondis” – Etapa regională.
La etapa regională-Cluj Napoca s-au înscris licee din regiunea de dezvoltare N-V, la care s-au adăugat județele Alba și Mureș, cu echipe de câte 4 elevi, din ani diferiţi de studiu (a IX-a, a X-a, a XI-a și a XII-a).
Echipele au participat atât la probe teoretice ( scrise și orale), cât și practice, unde și-au dovedit capacitățile și cunoștințele geografice acumulate, dar și spiritul de competiție și inventitate.
Geografia, generos domeniu al cunoașterii, este o știință în care colaborarea și spiritul de echipă sunt atuuri importante în demersul cercetării sau studiului diferitelor fenomene, deopotrivă naturale și sociale.
Astfel, liceenii participanți, viitori studenți, vor folosi, cu siguranță, deprinderile dobândite fie în studiul Geografiei, fie în diverse alte domenii spre care se vor îndrepta. Asta pentru că Geografia este o știință fundamentală cu rol esențial în formarea deopotrivă a unei culturi generale de bază, pe care fiecare membru al societății trebuie să o dețină, dar și a unor abilități practice, utilizabile în viața de zi cu zi, în variate ramuri și zone de activitate.
După o competiție echilibrată s-au detașat echipele Liceului,,Horea Cloșca, și Crișan” Abrud și Colegiului Național Militar,,Mihai Viteazul” Alba Iulia, care în final au ocupat în această ordine pe podiumul de premiere.
Merită amintită componența echipei câștigătoare: Bota Ariana-cls. a IX-a, Faur Ștefan-cls. a X-a, Tomuș Tudor-cls. a XI-a și Sicoe Ciprian-cls a XII-a.
Fiecare dintre cei 4 elevi, membri ai echipei câștigătoare a locului I, beneficiază de câte un loc bugetat pentru admiterea în anul I la Facultatea de Geografie a Universității ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Totodată, primele 2 echipe clasate s-au calificat la Etapa Națională a concursului (Iași, 13-15 mai 2022).
Drum bun spre Iași, castigatorilor!
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în comuna Săsciori: Focul a cuprins o locuință din satul Răchita Incendiu sâmbătă seara în satul Răchita, din comuna Săsciori. „Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru localizarea și stingerea unui incendiu în satul Rachita, din comuna Săsciori. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 1 […]
FOTO | Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026
Patru preparate tradiționale gătite de bucătarii în devenire de la un liceu din Alba cu ocazia „Zilei Naționale a Meseriilor” 2026 Cu prilejul „Zilei Naționale a Meseriilor – 11 martie”, elevii Liceului Tehnologic „Ștefan Manciulea” Blaj de la specializarea „Bucătar* au transformat pasiunea pentru gătit în adevărate demonstrații de talent și măiestrie culinară. În laboratorul […]
VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”
Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]