Sport

Echipa CS Unirea Alba Iulia – medalie de bronz la Under 13

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Sala Sporturilor din Deva a găzduit finala Campionatului Naţional individual şi pe echipe pentru copii Under 13, la competiţia individuală participând 354 sportivi de la 67 cluburi naţionale de judo, în timp ce la întrecerea pe echipe au fost înscrise 6 cluburi la feminin şi 10 la masculin. Dintre cei 15 judoka ce au reprezentat Cetatea Marii Uniri, de la cluburile CSŞ Alba Iulia (antrenor Ioan Todor şi Ştefan Toma), respectiv CS Unirea Alba Iulia (antrenor Cristian Dinu), cele mai bune rezultate la individual au fost realizate de Andreea Luha (categoria 40 kg) şi Oana Ignat (cat. 40 kg) – ambele sportive legitimate la CS Unirea clasându-se pe locul 5, fiind la un pas să intre în semifinale (de asemenea Tuţa Dragoş a terminat pe poziţia a 7-a).
În schimb în concursul pe echipe Under 13, feminin, CS Unirea Alba Iulia a cucerit medalia de bronz, clasându-se pe ultima treaptă a podiumului (la fel ca şi LPS Craiova) după CS Petrom CFR CSŞ Ploieşti şi U CSM Cluj Drumarul Bistriţa. Albaiuliencele pregătite de Cristian Dinu s-au duelat în grupă cu LPS Constanţa (victorie cu 4-3) şi Petrom Ploieşti (eşec, 2-3), pierzând în semnifinale cu echipa din Cluj (2-5). Din componenţa formaţiei uniriste au făcut parte Ana Mărginean (cat. 32 kg), Raluca Hăbuc (cat. 32 kg), Rebeca Rusu (cat. 36 kg), Oana Ignat (cat. 40 kg), Andreea Luha (cat. 44 kg), Luiza Negru (cat. 48 kg), Tuţa Dragoş (cat. 52 kg) şi Cristiana Iancu (+52 kg).
„Trebuie să mulţumesc pentru buna colaboare directorului Ioan Corb şi directorului adjunct Nicolae Goţa, ambii de la Colegiul Tehnic «Alexandru Domşa» Alba Iulia, în contextul parteneriatului încheiat cu clubul CS Unirea Alba Iulia, director Radu Nicula”, a declarat antrenorul Cristian Dinu (33 ani). care în 2011 a mai cucerit o medalie naţională prin Andreea Cuţitar (pregătită şi de Ioan Todor) la categoria 57 kilograme, Under 15, aceasta devenind vicecampioană naţională. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin, Liga Elitelor Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]

Citește mai mult

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult