Ştirea zilei

E legal! Ministerul Sănătăţii va coordona Casa Naţională de Asigurări de Sănătate

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La propunerea Ministerului Sănătăţii, Executivul a aprobat Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Deocamdată, conform informaţiilor primite de la directorul Casei de Asigurări de Sănătate Publică Alba, ec. Gheorghe Ştef, la nivelul instituţiei nu s-a primit nimic oficial în acest sens.
Precizările celor de la Ministerul Sănătăţii arată că prin noul act normativ activitatea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) va fi coordonată de Ministerul Sănătăţii Publice. Drept urmare, toate actele normative elaborate de instituţie, dar şi bugetul de venituri şi cheltuieli vor primi obligatoriu avizul Ministerului Sănătăţii (M.S.). CNAS îşi va păstra, însă, autonomia şi statutul de ordonator principal de credite. „Ministerul Sănătăţii va avea rol de coordonator al programelor guvernamentale în domeniul sănătăţii, adică o corelare a politicilor naţionale de sănătate realizate de Ministerul Sănătăţii, cu politicile financiare ale serviciilor de sănătate”, a declarat ministrul de resort, Ladislau Ritli. Pentru proiectul de buget de venituri şi cheltuieli al CNAS, pentru rectificarea bugetului, pentru proiectele de acte normative elaborate de CNAS, planul de activitate şi raportul anual al CNAS, statutul, documentele de cooperare naţională ale instituţiei, avizul MS va fi obligatoriu. De asemenea, CNAS va prezenta Ministerului Sănătăţii trimestrial şi anual, precum şi în cadrul unor analize funcţionale, activităţile realizate cu privire la serviciile medicale, medicamentele şi dispozitivele medicale furnizate asiguraţilor, inclusiv cele din cadrul programelor naţionale de sănătate, contractarea, decontarea şi finanţarea acestora în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi execuţia bugetului. M.S. va avea atribuţii de control al licitaţiilor naţionale privind medicamentele specifice programelor naţionale şi al caselor judeţene de asigurări de sănătate. În acelaşi timp, ministrul Sănătăţii va fi invitat permanent al consiliului de administraţie al CNAS, îl va prezida, fără drept de vot însă.
Ordonanţa de Urgenţă menţine prevederile potrivit cărora CNAS răspunde în faţa Guvernului şi a asiguraţilor, dar şi în faţa Ministerului Sănătăţii, pentru întreaga activitate. În ceea ce priveşte procedura de numire a preşedintelui Casei Naţionale va fi păstrată în continuare cea deja existentă.
Conform declaraţiilor ministrului Ritli Ladislau în cursul săptămânii viitoare, alte trei proiecte de acte normative, respectiv unul referitor la funcţionarea sistemului clawback adoptat în 2009, unul referitor la noul sistem clawback, respectiv o corelare cu bugetul existent, iar al treilea va consta în mobilizarea sumei de 150 milioane lei pentru programele de sănătate. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare

Ioana Oprean

Publicat

în

Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați

Ioana Oprean

Publicat

în

INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]

Citește mai mult