După tragedia de la Colectiv, Bamboo – un nou caz de incediu, din fericire fără victime mortale
Zeci de persoane au fost rănite, într-un incendiu violent produs, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 4:00, la Clubul Bamboo, din Bucureşti. Cauza incendiului nu este cunoscută. În urma incendiului, clubul s-a prăbuşit. Autorităţile au activat codul roşu de intervenţie.„La acest moment, echipele de pompieri se reduc la 14. Continuă acţiunea, incendiul nu se mai desfăşoară, mai sunt câteva puncte care mocnesc. La faţa locului vor mai rămâne trei echipaje de prim-ajutor şi o maşină de Terapie Intensivă, mai mult pentru pompieri. Starea de sănătate a persoanei internate la Floreasca a evoluat, a fost scoasă de la aparate, este conştientă şi în stare bună. Este o persoană de sex feminin”, a declarat Raed Arafat.
Totodată, acesta a declarat că, potrivit unui bilanţ oficial, 35 de persoane au fost transportate la spitalele din Capitală. În prezent, doar 10 se mai află internate. Acestea au suferit intoxicaţii cu fum sau hipotermii.
La faţa locului a fost amplasat un spital mobil.
Parchetul Tribunalului Bucureşti a deschis dosar penal pentru distrugere.
„Toate dotările privind evacuarea au fost funcţionale. Clubul deţine toate documentele necesare”, a declarat avocatul clubului.
Reamintim că un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă dimineață, la clubul Bamboo, din Capitală.
Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile, a declarat că aproximativ 40 de persoane au ajuns la spitale în urma incendiului, o singură persoană fiind grav rănită. În prezent, 27 de persoane necesită îngrijire medicală. O victimă se află intubată la Spitalul de Urgenţă Floreasca, din Capitală, fiind intoxicată cu monoxid de carbon.
Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat că situația în zona incendiului din Clubul Bamboo este, la această oră, „sub control”, deși mai sunt focare în incinta prăbușită pe care pompierii se luptă să le stingă.
„Situația este sub control, clădirea este prăbușită, într-adevăr, dar mai sunt focare, colegii se luptă contra lor și incendiul putem să zicem că este controlat. Echipele medicale de intervenție – o mare parte le-am trimis înapoi la stații, din serviciul de ambulanță și SMURD au rămas câteva echipaje aici numai pentru sprijin. Și colegii de la pompieri vor începe să reducă numărul echipajelor care sunt la fața locului”, a afirmat Arafat, într-o declarație de presă susținută în jurul orei 7:00.
Totodată, el a reiterat că, până când nu va verificată toată zona incendiului după stingerea acestuia, nu se va putea afirma că nu au fost victime decedate, care nu s-au putut evacua din incinta în flăcări.
Un martor a declarat că în club se fuma, deşi era interzis.
Toţi pompierii din Bucureşti se află la faţa locului.
Sute de oameni erau în club, în momentul izbucnirii incendiului. Potrivit martorilor, o persoană a sărit de la etaj pentru a se salva din flăcări.
La nivelul Ministerului Afacerilor Interne s-a activat o linie telefonică – 021 206.40.50, unde rudele celor care s-au aflat în Clubul Bamboo pot suna pentru a obține informații despre persoanele transportate la spital. De asemenea, oricine deține informații relevante despre alte posibile victime sau legate de izbucnirea incendiului pot suna la numărul respectiv de telefon.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria
Doi bărbați, de 51 și 43 de ani, au beneficiat în România de transplanturi renale cu organe oferite de Bulgaria O prelevare de organe efectuată miercuri, 25 februarie 2026, în Bulgaria, s-a dovedit a fi o nouă șansă la viață pentru doi pacienți din România. Un bărbat în vârstă de 51 de ani și un […]
Înscriere în clasa pregătitoare 2026: CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat
CALENDARUL pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027, aprobat Calendarul pentru înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2026-2027 a fost aprobat, a anunțat, joi, 26 februarie 2026, Ministerul Educației. Forma finală a calendarului a fost aprobată în urma analizei feedbackului primit pe adresa de e-mail dedicată consultării publice și după […]
25-27 februarie 2026 | Risc mare de avalanșă în zona cea mai înaltă a Munților Șureanu: „Pe pantele înclinate, atât spontan, cât mai ales la supraîncărcări, există riscul declanșărilor de avalanșe de dimensiuni medii și mari”
25-27 februarie 2026 | Risc mare de avalanșă în zona cea mai înaltă a Munților Șureanu Se menține riscul mare (4) de avalanșă în zona cea mai înaltă a Munților Șureanu. La peste 1.800 de metri, în partea superioară a zăpezii s-a depus un strat de zăpadă proaspătă, ce depășește pe alocuri 25-30 cm, iar […]