După înfrângerea din penalty, în prelungiri, cu Sportul Petrești, oficialii Viitorului Sîntimbru amenință: „A fost un arbitraj șmecheresc, ne gândim la o formă de protest!”
Viitorul Sîntimbru a pierdut derby-ul rundei inaugurale a returului Ligii a IV-a, de la Petrești, scor 2-3 (1-1),
după ce arbitrul Sergiu Popa a dictat în prelungiri un penalty, la un henț comis de Cornel Hălălae, o fază controversată. Cristian Bălaș a transformat lovitura de pedeapsă, iar Sportul Petrești a câștigat, la limită, trei puncte imense, în fața fostului antrenor, Ștefan Fogoroși, urcând pe poziția secundă, la un punct de liderul Transalpina Șugag, ce a pierdut surprinzător la Șpring, scor 0-1 (0-0).
„După un asemenea arbitraj șmecheresc ne gândim foarte serios la o formă de protest la adresa arbitrilor! Poate chiar să ne retragem din campionat. Ce rost are să cheltuim, să ne pregătim, când meciurile sunt decise la modul acesta de un arbitru divizionar?! Păcat de asistentul Adrian Mărginean că a făcut parte dintr-o asemenea brigadă„, a spus, revoltat, Adrian Hulea, președintele Clubului Sportiv Viitorul Sîntimbru.
Ștefan Fogoroși a revenit la Petrești, din postura de oponent al echipei pe care a condus-o în 2017, Viitorul decshizând scorul prin Brînză, același jucător egalând situația pe tabelă, 2-2, în actul secund. Lupta pentru promovare se încinge, doar formația lui Doru Oancea reușind să câștige din trioul situat pe podium.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez, contract prelungit cu doi ani cu campioana Volei Alba Blaj
Antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez a semnat prelungirea contractului cu încă doi ani cu campioana Volei Alba Blaj Antrenorul principal Guillermo Naranjo Hernández, încă doi ani pe banca campioanei României! Volei Alba Blaj, deținătoarea eventului național, este în cursă în stagiunea curentă pentru câștigarea ambelor trofee. Echipa din „Mica Romă” va disputa, în 5 aprilie, finala […]
CSM Unirea Alba Iulia, a doua victorie externă la Under 17 și eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș
CSM Unirea Alba Iulia a realizat a doua victorie externă consecutivă la Under 17 și a suferit un eșec la Under 19, în dubla de la Caransebeș În meciurile contând pentru etapa a 17-a a Campionatelor de juniori organizate de FRF, CSM Unirea Alba Iulia a înregistrat, în dubla de la Caransebeș, o victorie la […]
VIDEO: Play-off incendiar pentru promovarea în Liga 2! Poli Timișoara, la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și 4 de Metalurgistul Cugir!
Se anunță un play-0ff incendiar pentru promovarea în Liga 2: Poli Timișoara fiind la 3 puncte de CSM Unirea Alba Iulia și la 4 de Metalurgistul Cugir, reprezentantele Albei! Vorbim de calcule făcute după Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, scor 0-0, în derby-ul Seriei 7! CSM Unirea Alba Iulia nu-și permite sub nicio […]