După ce 3 sportive s-au retras anticipat din activitate, ministrul Tineretului și Sportului vrea să impună prag de vârstă de 30 de ani pentru rentele viagere ale performerilor
Revoltat de situaţia de la canotaj, unde trei sportive din barca de 8+1 s-au retras anticipat din activitate după câştigarea medaliilor de aur la Campionatele Mondiale, ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, anunţat că va impune un prag de vârstă de 30 de ani pentru rentele viagere acordate de statul român marilor performeri.
Cele trei componente ale echipajului feminin de 8+1 al României care şi-au anunţat retragerea după CM din SUA de anul acesta au sub 30 de ani: Laura Oprea – 23 de ani, Mihaela Petrila – 26 de ani şi Adelina Boguş – 29 de ani.
Marius Dunca a menţionat că statul român investeşte într-un sportiv încă de la legitimarea lui ca junior la un club, îl premiază pentru medaliile cucerite şi îi oferă şi o rentă viageră pe toată viaţa. În aceste condiţii, el susţine că nu e normal ca sportivul să renunţe la activitatea sportivă pentru a încasa banii din renta viageră atunci când încă mai poate aduce medalii României.
În momentul de faţă, Legea Sportului nu prevede un prag de vârstă pentru acordarea acestei indemnizaţii, menţionând doar că sportivul nu o poate încasa atât timp cât se află în activitate. Ideea impunerii unui prag de vârstă a mai fost luată în discuţie la nivelul Guvernului şi în 2011, dar în cele din urmă s-a renunţat la implementarea ei.
Ministrul Tineretului şi Sportului a explicat că niciun tânăr de 20 de ani din nicio altă categorie socială nu câştigă 8, 10 sau 14.000 de lei lunar cum se întâmplă în cazul sportivilor medaliaţi la competiţiile majore internaţionale.
În ceea ce priveşte prioritizarea federaţiilor sportive, Marius Dunca a menţionat că procesul este încheiat în mare parte. Astfel, 15 asociaţii sportive olimpice au fost ierarhizate, urmând ca MTS să investească în disciplinele respective în funcţie de locul ocupat în clasament. Ministrul nu a dorit să dezvăluite exact clasamentul celor 15 federaţii, dar a precizat că locul 1 este ocupat de Federaţia Română de Canotaj. Cele 15 federaţii prioritare în 2018 sunt, în ordine alfabetică: atletism, box, canotaj, gimnastică artistică, haltere, handbal, judo, kaiac-canoe, lupte, nataţie şi pentatlon modern, polo, scrimă, tenis, tenis de masă şi tir sportiv.
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor
Postul Crăciunului 2026: Ce punem pe masă timp de 40 de zile? Dezlegări la pește, rețete tradiționale și alimentele care nu trebuie să lipsească din meniul românilor Postul Nașterii Domnului începe la 15 noiembrie 2026 și se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2026. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt chemați să renunțe […]
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni
Bărbat de 61 de ani, încarcerat în Penitenciarul Aiud: Pentru ce faptă gravă va sta după gratii 18 ani și 8 luni Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din Sibiu, a fost condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru viol. Acesta a fost identificat de polițiști și încarcerat în Penitenciarul […]
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
