După 30 de ani de la Revoluție recuperăm aurul din balastiere, pe Mureș
Aurul aluvionar se găseşte în România în terasele cu pietrişuri şi nisipuri de la Valea lui Stan, Pianu de Sus, Cândeşti, în nisipurile văilor ce străbat regiuni aurifere: Olt, Jiu, Nera, Argeş, Bistriţa Aurie, Mureş, Arieş, Ampoi, Geoagiu, Sebeş, Someşul Cald, Someşul Mic, Someşul Mare, Crişul Alb, Crişul Negru, Strei, Lotru, Olăneşti, Buzău, Ialomiţa, etc.
Cine vrea să caute aur în râuri are nevoie de o autorizaţie pentru exploatare din partea statului român. În cele mai multe cazuri căutătorii folosesc metodă primitivă de exploatare, adică cernerea aluviunilor printr-o sită deasă sau printr-o pătură din lână. Înainte de anul 1989, metalul nobil a fost exploatat la nivel industrial prin intermediul a zeci de balastiere, alături de nisip şi pietriş.
Producţiile obţinute în perioada regimului comunist depăşeau sute de kilograme pe an.
După 1989, în urma privatizării balastierelor, dar şi în lipsa unor reglementări din partea statului, aurul nu a mai fost sortat de nisip şi de pietriş şi a ajuns, în cele din urmă, în materiale de construcţii. Se pare însă că situația s-a schimbat. În lista autorizațiilor de exploatare date în 2019 de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, pe lângă licențele de exploatare a aurului alvionar date unor firme care s-au înființat expres pentru a face acest lucru, regăsim și balastiere care au obținut autorizație de depistare a aurului.
Astfel, există permise pentru exploatarea aurului din balastieră pe Mureș, la Noșlac Est, în Berc – Uioara de Sus, Berc – Ghiurica, Războieni – terasă. Sus, spre Almașu Mare, în Haneș Turnu – Aval se exploatează aurul din aluviuni. În Cărpiniș Sud – Poduri, în Albia Minoră a Abrudelului și în Abrud amonte se caută, de asemenea, aurul din aluviunile aduse de râu. Valorificarea aurului în interiorul României este însă una dificilă deoarece nu avem o bursă a aurului iar BNR și-a pierdut dreptul de ștanță a lingourilor.
În 2002, Phoenix Baia Mare – prelucrătorul nostru de aur, a pierdut poansonul internațional. La bursa din Londra, România a fost scoasă de pe lista producătorilor de aur ”good delivery”. Motivul oficial a fost că producția combinatului băimărean nu se mai încadra în standardele internaționale acceptate de London Bullion Market Association – organismul care reglementează piața metalelor prețioase la nivel mondial. Rezerva de aur „românesc”, în lingouri cu ștanța Băncii Naționale, este undeva la o sută și ceva de tone.
Sau, ca să fim preciși, 103,7 tone, conform celor mai recente date BNR. Din toată rezerva asta, în jur de 60 de tone sunt depozitate la Banca Angliei. (N.I.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația
Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație. ,,A efectuat lucrări pe domeniul public fără […]
SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie
SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie Marți, 24 martie 2026, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar proba a […]
ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată
ATENȚIE la apa pe care o beți! ZECI de izvoare și fântâni din Alba NU au apă bună de băut. LISTA actualizată Direcția de Sănătate Publică Alba a actualizat lista cu sursele de apă conforme și neconforme a izvoarelor și fântânilor publice în județul Alba. Zeci de fântâni și izvoare din întreg județul NU au […]
