Ştirea zilei

După 150 ani, Adunarea Generală a ASTRA se reunește, din nou, la Abrud. Omagiu națiunii române ardelene!

Ioana Oprean

Publicat

în

Abrudul găzduia în urmă cu un veac și jumătate (27 – 29 iulie 1865) cea de-a cincea adunare generală a ASTRA – Asociaţiunea transilvană pentru literatura română şi cultura poporului român (după cele de la Sibiu – 1861 de înființare; Brașov – 1862; Blaj – 1863; Hațeg – 1864).

Astra Abrud

Despre evenimentul de atunci, Gazeta ”Telegraful român” scria că orașul a fost ”martorul unei manifestații rare”. Erau prezenți cei mai de seamă reprezentanți ai națiunii române ardelene în frunte cu Timotei Cipariu, George Barițiu, Avram Iancu, Iosif Hodoș, Axente Sever, Ilie Măcelariu, Alex Roman, I.V. Rusu, Ioan Fekete Negruțiu, Ioan Bob, I. Micu Moldovan, Visarion Roman, Sava Popovici Barcianu ș.a.

 

Problema principală aflată în dezbatere a fost realizarea unei unități în privința folosirii ortografiei cu litere latine. Au mai susținut ”disertații” T. Cipariu ”Tablele cerate”, G. Barițiu (”Științele tehnice”), I. Hodoș (”Despre istoria dreptului roman”)

 

I.V. Russu a susținut o informare cu privire la cererea cărturarilor români de a se realiza, de către Asociațiune, un Dicționar etimologic și al altuia în limbile română, germană și maghiară. S-a propus instituirea a două premii de câte 100 florini fiecare pentru cele două lucrări. George Barițiu s-a oferit să se ocupe de tipărirea acestora.

 

În încheierea lucrărilor Adunării Generale are loc concertul ”artistei de violină„ Elisa Circa. Reprezentația artistei i-a entuziasmat pe participanți, însuși Avram Iancu a felicitat-o călduros.

 

Adunarea de la Abrud, prima din Apuseni a ASTRA, avea să rămână în conștiința participanților și a comunității prin acțiunea din ziua de 29 august când cei prezenți s-au deplasat la Bucium pentru a vedea Detunatele. Aici au fost întâmpinați cu bucate tradiționale, cu muzică și cu jocuri naționale. S-a cântat ”Deșteaptă-te române”.

 

Evenimentul a fost însemnat, pentru aducere aminte, la baza coloanei de buzalt a acestui unic moment natural.

 Ca un omagiu adus înaintașilor în toamna acestui an (octombrie) Adunarea Generală a ASTRA se va desfășura, din nou, la Abrud, potrivit CJ Alba.

 

 Nașterea ASTRA:

Adunarea Naţională a românilor din Transilvania, din 3-15 mai 1848, de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, a hotărât nu numai abolirea definitivă a robiei economice în care era încătuşat poporul român, ci şi a celei spirituale. Astfel s-a conturat premisa privind obţinerea drepturilor de orice fel, printre care şi acela, foarte important, de a înfiinţa asociaţii culturale. După potolirea mişcărilor revoluţionare, majoritatea cărturarilor români au simţit nevoia unei colaborări şi conlucrări mai strânse pe tărâmul cultural, considerând că numai prin efort comun vor putea contribui la luminarea poporului şi la ameliorarea bunăstării lui materiale.
Avram Iancu, Simion Balint şi Ioan Sever Axente, prefecţii legiunilor care au luptat în Munţii Apuseni în cursul revoluţiei paşoptiste, în 1852 au fost recompensaţi cu 2.500 fl, drept despăgubire pentru daunele suprotate în anii 1848-1849, iar aceştia, având suflete mari, pe măsura vitejiei lor, au donat banii pentru înfiinţarea unei „asociaţii literare române”.
B.P.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională

Ioana Oprean

Publicat

în

Diana Belei, performanță de excepție la olimpiada de geografie, faza județeană: Eleva Școlii Gimnaziale ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia, calificată în faza națională Diana Belei, elevă la Școala Gimnazială ,,Vasile Goldiș” din Alba Iulia a obținut premiul I la olimpiada de Geografie, faza județeană și s-a calificat în etapa națională. Tânăra și cadrul didactic care […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 martie: Ziua florii de colț. De ce este sărbătorit astăzi acest simbol al dragostei şi al purităţii?

Ioana Oprean

Publicat

în

5 martie: Ziua florii de colț. De ce este sărbătorit astăzi acest simbol al dragostei şi al purităţii? Floarea-de-colț, numită și „floarea-reginei”, sau Leontopodium nivale este o specie de plante erbacee, perene, care crește în munți calcaroși, în pajiști de pe versanți abrupți și însoriți sau pe stânci. Termenul pentru această plantă atât în limba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru

Bogdan Ilea

Publicat

în

Turismul în Alba, la pământ: Numărul de turiști și de înnoptări a scăzut în decembrie 2025. Județul, pe ultimul loc la gradul de ocupare din Regiunea Centru Turismul din județul Alba a înregistrat o nouă scădere în luna decembrie 2025, potrivit datelor Direcției Regionale de Statistică Alba. Numărul turiștilor cazați în structurile de primire turistică, […]

Citește mai mult