Politică Administrație

Drumul spre un sat uitat de lume din județul Alba va fi asfaltat. Investiție de peste 8 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție de peste 8 milioane de lei la Lopadea Nouă, pentru reabilitarea drumului Ciuguzel-Ocnisoara-Odverem

Primăria Lopadea Nouă a semnat, marți, contractul contractul pentru drumul comunal DC Ciuguzel-Ocnișoara-Odverem, în valoare de 8.005.328,13 de lei, cu SC Drumuri și poduri locale Alba SA. Potrivit primarului Marian Cătălin Indreiu, drumul comunal are o lungime de 7,785 km. Se vor face lucrări de asfaltare, consolidare din ziduri de sprijin din gabioane, parapet, iar scurgerea apelor se va realiza prin șanțuri permeate, rigole de acostament, podețe. Durata contractului este de 22 luni, iar lucrările încep în aprilie.

”Acest drum comunal Ciuguzel-Ocnișoara-Odverem are o complexitate deosebită, fiind amplasat pe un teren deluros cu panta foarte mare. Acum 100 de ani Ocnișoara era comună și totaliza aproximativ 500 de locuitori. Din cauza accesului, satul s-a depopulat ajungând astăzi la 14 locuitori.

Realizăm această investiție pentru a încheia rețeaua de drumuri comunale a comunei Lopadea Nouă și a facilita locuitorilor comunei accesul către câmpul de sare pe care vom demara ulterior investiții de amenajare a unei mici locații de agrement.

Amintim faptul că această investiție se realizează pentru ca locuitorii comunei Lopadea Nouă să poată avea acces în bune condiții la câmpul de sare, pentru a încheia rețeaua de drum asfaltat Ciuguzel-Odverem, pentru localnici, turiști și cetățenii care doresc să viziteze locurile natale.

Suntem și am fost conștienți de faptul că fiii satului doresc să poată vizita locurile natale în bune condiții de traffic dar îi rog să ne înțeleagă și dânșii pe noi, localnicii care locuim efectiv în comuna Lopadea Nouă, că avem și noi nevoie de drumuri, străzi și tot ceea ce ține de o infrastructură decentă. Suntem aproximativ 2.500 de locuitori și nu am avut nicio stradă sau drum comunal asfaltat în cele șapte sate. Am reușit să asfaltăm DC 15 Ciuguzel, DC13 Beta, DC14 Odverem, DC12 Asinip și străzile din Lopadea, Ciuguzel și Băgău dar mai avem străzi în Beta și Asinip.

Cele asfaltate trebuie întreținute, am avut executări de alimentare cu apă în toate satele, aducțiunea de apă de la Aiud la Lopadea Nouă, avem școli și cămine culturale iar bugetul nostru din veniturile proprii reprezintă 14% din totalul bugetului de cheltuieli doar pentru anul 2019. Am depus proiecte și am obținut finanțări de peste 150 miliarde de lei vechi doar în acest an, altfel nu aveam posibilitatea realizării niciuneia din investițiile amintite”, a scris primarul Marian Cătălin Indreiu pe pagina sa de Facebook.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026: Date oficiale

Ioana Oprean

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în ianuarie 2026 Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, miercuri, 14 ianuarie 2026, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna ianuarie 2026. Suma totală depăşeşte 14,4 milioane de lei, cele mai mari sume fiind virate Partidului Social Democrat (PSD), […]

Citește mai mult

Politică Administrație

16 februarie 2026 | Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Primăria Aiud organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea” În data de 16 februarie 2026, începând cu ora 12.00, Primăria Municipiului Aiud, organizează licitație publică pentru închirierea locurilor de vânzare din Piaţa Agroalimentară „Dr. Constantin Hagea”. Primăria Municipiului Aiud organizează în data 16 februarie 2026, ora 12:00, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Unde a dispărut Ion Dumitrel? Nu are curajul să apere comunitățile din Alba, cărora Ilie Bolojan vrea să le ia din bugetele de investiții Unde a dispărut subit, în aceste zile, domnul Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba și președintele organizației județene a PNL? Obișnuit să pozeze într-o vedetă a rețelelor de socializare, […]

Citește mai mult