Politică Administrație

Drept la replică: Acuzațiile aduse la adresa mea și OIR POSDRU sunt neadevărate, tendențioase și calomnioase

Unirea Ziarul

Publicat

în

Acuzațiile aduse la adresa mea și OIR POSDRU sunt neadevărate, tendențioase și calomnioase

Dorința prea mare de afirmare și câștig electoral, îndeosebi în preajma unor alegeri, conduce la pierderea controlului cuvintelor și afirmațiilor, iar cei care le fac, dacă nu sunt judecați de propria conștiință, poate vor răspunde, cândva, în fața legii.

Încerc să înțeleg pofta manifestată de reprezentanții partidelor politice de a atrage votanții  de partea lor, prin orice mijloace, depășind linia dintre persuasiune și manipulare sau presupunere și realitate, însă nu și afirmațiile jignitoare și nefondate, care inevitabil aduc prejudicii morale.

Domnul deputat Florin Roman susține, din necunoștință de cauză sau alte interese, că ”peste o treime” dintre angajații OIR POSDRU sunt ”noi și cu carnet”. Fără să fiu interesată de orientarea lor politică, și fără să vreau să abordez un astfel de subiect, dar pentru corecta informare a opiniei publice trebuie să menționez că majoritatea colegilor mei sunt apropiați partidului din care face parte tocmai domnul deputat. Consider că fiecare are libertatea să susțină ideologia politică pe care o consideră mai bună, fără a intra în amănunte din sfera personală, pentru că nu ne face deloc cinste.

Domnia sa face referire la un examen pe care l-am picat susținând că ”peste o lună a promovat” când, de fapt, a fost vorba de alte nouă luni de pregătire, dar și de alți doi candidați care nu au promovat la vremea respectivă examenul. Prezentarea trunchiată și tendențioasă a acestei realități este similară cu o minciună prin omisiune. De precizat că unul dintre ceilalți candidați, care în urmă cu câțiva ani obținuse o notă de trecere, foarte bună, nu promovase, la fel ca mine, ceea ce spune multe despre greutatea și complexitatea subiectelor. Aceste informații sunt publice – au fost publicate inclusiv în presa locală – deci aduse și la cunoștința domnului deputat care, se pare, este interesat de activitatea mea.

În afirmațiile sale, domnul Florin Roman mai vorbește despre ”curățenie” și despre persoane ”care urmează să plece”, eu fiind acuzată că sunt apropiată de un partid politic. Domnia sa apelează, în acest caz, la o dublă măsură. Instituția a mai fost condusă de persoane cunoscute în comunitatea locală ca fiind apropiate unor partide politice, de dreapta, fără ca domnul Roman să ia o astfel de atitudine. Dubla măsură este vizibilă și în privința transferului unui angajat de la o primărie. Asemenea cazuri au existat, bineînțeles, în condițiile legii, și în trecut. Patru, nu unul, de la o primărie condusă de un primar de dreapta.

Nu în ultimul rând, din comisiile de concurs în cazul angajărilor pe care le blamează – calomniind oameni care au muncit și muncesc în continuare – au făcut parte funcționari profesioniști, cu vechime și mare experiență în instituție, care pot confirma corectitudinea desfășurării examenelor, acuzațiile fiind, și în acest caz, lipsite de temei.

Aș fi vrut ca domnul deputat, în virtutea funcției de demnitate publică pe care o ocupă, să fie mai interesat de activitatea OIR POSDRU Regiunea Centru, să întrebe dacă cererile depuse sunt finalizate la timp, despre câte proiecte avem în gestiune, despre situația startup-urilor sau, spre pildă, de evitarea în avans a riscului de dezangajare pe POCU și nu de diseminarea unor informații neverificate, menite să creeze atitudine ostilă și disensiune. Îi putem transmite, cu această ocazie, că OIR POSDRU Regiunea Centru funcționează foarte bine. Între colegii mei, indiferent de afinitățile politice – care sunt respectate – s-a creat o relație de prietenie, bună colaborare și înțelegere, în interesul beneficiarilor.

Am oscilat cu privire la remiterea unui drept la replică, pe care, în final, l-am considerat oportun, pentru corecta informare a opiniei publice, văzând că într-un scurt paragraf se pot regăsi atât de multe neadevăruri, informații calomnioase și tendențioase, atât la adresa mea, cât și a unor colegi, care muncesc zilnic!

Cu deferență,

Ionela Mihăilescu


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Activitatea unei primării din Alba mutată temporar în clădirea unei foste grădinițe: Care este motivul În județul Alba activitatea Primăriei Comunei Fărău se desfășoară temporar în sediul fostei grădinițe. Asta pentru că sediul primăriei locale este reabilitat și modernizat. Primăria a fost construită în 1980 și a fost reabilitată o singură dată, în interior, în […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Două parcuri din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Ce dotări vor avea: ,,Cel puțin încă 20 de ani să nu mai intervenim” Parcul Rotary și Parcul Petőfi Sándor din Blaj urmează să fie reabilitate complet. Anunțul a fost făcut de primarul din Blaj, printr-un videoclip publicat pe o rețea de socializare. Lucrările urmează să […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare”

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 400 de fermieri din două localități din Apuseni pot depune cererile de plată pentru subvenții APIA , începând cu 2026, la Serviciul Centrul Local Câmpeni: ,,Își vor reduce cheltuielile cu transportul și timpul de deplasare” La solicitarea primarilor Radu Marcel Tuhuț și Cornel Napău, recent s-a desfășurat la Primăria Abrud o întâlnire cu directorul […]

Citește mai mult