“Drapelul de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu”: probabil un fals cumpărat de un naiv

În utimele zile a existat o oarecare vâlvă mediatică referitoare la vânzarea “drapelului de luptă al uneia dintre legiunile lui Avram Iancu”. Fiind vorba despre un bun care priveşte istoria noastră şi patrimoniul nostru cultural, ar fi de datoria fiecăruia să ne punem întrebări referitoare la autenticitatea acestui drapel apărut pe neaşteptate în spaţiul public. Din nefericire însă, cu toate eforturile unora făcute pentru promovarea acestui “drapel” se ridică numeroase întrebări în ceea ce priveşte autenticitatea.

O cunoscută casa de licitaţii a scos acest “drapel” la vânzare cu pretenţia că drapelul a aparţinut uneia dintre legiunile lui Avram Iancu fără însă a aduce nici o dovadă concludentă că acest drapel a fost întradevar folosit de una dintre legiunile transilvănene româneşti de la 1848. Mai degrabă este vorba de o dorinţă decât o certitudine.

În primul rând, se ridică suspiciuni încă din descrierea bunului. Se susţine că este vorba de un drapel al “uneia” dintre legiunile lui Avram Iancu. Această susţinere este greşită deoarece Avram Iancu nu a avut sub comanda legiunile transilvănene româneşti. El a fost comandantul unei singure legiuni, legiunea Auraria şi atât. Chiar dacă în munţii Apuseni s-au retras rămăşiţe ale altor legiuni cum ar fi legiunea Prima Blasensis, condusă de Axente Sever, acestea nu au fost conduse de Avram Iancu. Deci, Avram Iancu nu a avut mai multe legiuni. Această neînţelegere porneşte de la faptul că în mod greşit Avram Iancu este considerat conducătorul întregii revoluţii romane din Transilvania.

În al doilea rând trebuie precizat că nu există nici o dovadă scrisă sau orală din timpul revoluţiei sau perioada imediat următoare care să dovedească faptul că “drapelul” a fost folosit de vreuna dintre legiunile româneşti de la 1848, oricare ar fi fost aceasta şi indiferent de cine ar fi comandat legiunea respectivă. Să amintim că singurul drapel al lui Avram Iancu cunoscut până acum şi aflat în muzeu, a fost descoperit în podul casei părinteşti al familiei Iancu şi certificat printr-o mărturie sub jurământ a unui participant la revoluţie. Pentru noul “drapel” nu există însă nici o confirmare directă sau indirectă ci doar o afirmaţie nedovedită.

În al treilea rând, este de precizat că “drapelul” se compune din două părţi: un prapor bisericesc căruia i-a fost aplicat un chenar cu un brâu tricolor. La prima vedere, acest tricolor este tricolorul românesc în culorile cunoscute astăzi: roşu galben şi albastru. Dacă se confirmă că este vorba de tricolorul românesc putem spune că chenarul a fost adăugat ulterior, la mulţi ani după revoluţia de la 1848 pentru că nici Avram Iancu nici alt paşoptist ardelean nu a luptat sub culorile tricolorului românesc ci sub culorile tricolorului Transilvaniei care erau albastru (nuanţa închis) galben şi roşu. Avram Iancu şi alţii au luptat pentru independenţă Transilvaniei faţă de maghiari şi împotriva unirii acesteia cu Ungaria deci era normal că steagul lor să fie steagul Transilvaniei. Dacă “drapelul” ar fi fost al lui Avram Iancu sau al altui paşoptist, acesta ar fi trebuit să aibă un chenar cu culorile Transilvaniei şi nu cu culorile devenite naţionale româneşti doar mai târziu.

Exceptând vreo doi istorici (care nu sunt însă de prim rang) şi care au susţinut absolut  fără nici o dovadă că este vorba de un drapel al lui Avram Iancu, restul istoricilor ori au tăcut, ori au fost foarte circumspecţi şi evazivi. Unii dintre ei au afirmat că nu s-a dovedit dacă este vorba de steagul lui Avram Iancu, că probabil obiectul nu provine din perioada revoluţiei ci eventual poate fi un drapel comemorativ ulterior revoluţiei.

Singurul argument ştiinţific invocat în favoarea “drapelului” este o expertiză tehnică amintită (nu prezentată) de casă de licitaţii. Potrivit unui istoric aceasta expertiză a dovedit că “drapelul” are o vechime de 160 de ani, ceea ce l-ar plasa în perioada revoluţiei de la 1848.

Această expertiză ridică însă un semn de întrebare referitor la datarea exactă a vechimii. În mod obişnuit un bun nu poate fi datat cu precizie de un an, ci cu o toleranţă de zeci de ani. Chiar şi aşa, nu ştim dacă a fost expertizat doar praporul bisericesc, doar brâul tricolor sau ambele. La o analiză sumară a fotografiilor este aproape evident că praporul bisericesc este mult mai vechi decât brâul tricolor (de pildă uzura prin împăturire prezentă pe prapor nu este prezentă şi pe brâu). Ne punem întrebarea: care obiect are vechimea de 160 de ani? Praporul bisericesc sau brâul tricolor? Pe de altă parte, chiar dacă ambele provin din perioada revoluţiei, nu există dovada că au şi fost folosite la revoluţie. În Ardeal se mai găsesc probabil sute de prapori bisericeşti anteriori anului 1848. Faptul că aceste bunuri existau în 1848 nu reprezintă o dovadă că vreunul a şi fost folosit de trupele revoluţionare.

O afirmaţie puerilă a reprezentantului casei de licitaţii ne pune şi ea pe gânduri. Acesta susţine că o familie de moţi a păstrat ascuns acest “drapel” din generaţie în generaţie,  “l-a ascuns de unguri, de ruşi, de nemţi, de comunişti până în 2001 când l-au dăruit lui Vadim Tudor” Afirmaţia este ciudată. Dacă până în 1918 putem înţelege că existau motive ca acest “drapel” să fie ascuns, aceste motive au încetat odată cu unirea Transilvaniei cu România. Familia în cauză (despre care nu se ştie nimic) nu avea nici un motiv să se teamă de guvernul roman interbelic pentru că Avram Iancu avea deja locul lui respectat în istorie. Nici în perioada dictaturii lui Antonescu nu se punea problema unei repercusiuni pentru că regimul sau era un regim naţionalist care îl slăvea pe Avram Iancu. Să fie ascuns drapelul de ruşi? De ce? Ruşii au fost aliaţii lui Avram Iancu în 1849 iar generalul Luders l-a şi decorat. Nemţilor puţin le-a păsat de Avram Iancu. De comunişti nu mai vorbim. Dacă Ceauşescu ar fi aflat că familia de moţi a păstrat “cu sfinţenie” un drapel al lui Avram Iancu ar fi felicitat personal această familie. Afirmaţia reprezentantului casei de licitaţii este de aceea puerila şi de neînţeles.

Un mister neelucidat se referă la identitatea familiei de moţi despre care se susţine că a păstrat acest “drapel”. Nu se ştie care este aceasta şi cum a ajuns ea să fie păstrătoarea unui asemenea artefact. În cazul adevăratului drapel a lui Avram Iancu aflat în custodie la muzeul memorial se ştie exact ca acesta a fost descoperit de familia Gomboş care în 1906 l-a adus în România. Se cunoaşte întreg traseul adevăratului drapel de la descoperirea lui în podul casei lui Avram Iancu şi până la donarea sa către Statul Roman în 1971. Despre “drapelul” scos acum la vânzare nu se ştia nimic până când nu a apărut la licitaţie cu informaţia că Vadim Tudor l-ar fi primit în 2001 de la o misterioasă familie de moţi. Un minim de profesionalism ar fi cerut să se facă eforturi pentru identificarea acestei misterioase familii care, dacă există,  poate ar fi fost în măsură să dea mai multe informaţii cu privire la drapel, informaţii care să stea la baza unei analize istorice serioase. Din păcate însă, o analiză istorică serioasă a acestui “drapel” nu s-a făcut.

Faţă de toate cele de mai sus, se poate afirma că apartenenta “drapelului” unei legiuni revoluţionare româneşti nu este dovedită deloc iar afirmaţia că acest “drapel” ar fi aparţinut unei legiuni a lui Avram Iancu este hazardată şi foarte probabil greşită. Putem afirma că “drapelul” este un fals? În măsura în care nu este dovedită legătura lui cu un eveniment al revoluţiei din 1848 putem spune că este un fals din acest punct de vedere.

O oarecare vinovăţie aparţine şi ministerului Culturii. Nu este admisibil să fie scoase pe piaţa asemenea bunuri lipsite de o expertizare serioasă, nu numai tehnică ci şi istorică, fără ca Ministerul Culturii să reacţioneze. Dacă ministerul culturii rămâne în continuare pasiv există riscul ca piaţa să fie inundată cu  obiecte cărora li se atribuie o origine falsă, alterând în acest fel însăşi istoria noastră şi patrimoniul cultural.

Nu este prima dată când cineva se foloseşte fără discernământ de numele lui Avram Iancu. Cred însă că memoria lui Avram Iancu trebuie apărată şi de numele lui trebuie îndepărtate toate nedevarurile, minciunile şi calomniile care i-au fost aruncate imediat după 1848 şi până în prezent nu numai de către maghiari ci şi de către romani, începând cu Nicolae Bălcescu (care a făcut un mare rău lui Avram Iancu personal şi românilor din Transilvania) căpitanul Iovanovici sau Iosif Sterca Șulutiu şi terminând cu unii contemporani.

Radu Octavian

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI