Două persoane din conducerea Mediafax Group, arestate. Decizia poate fi contestată
Judecătorii Curții de Apel București au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a două persoane din conducerea SC Mediafax Group SA: Roxana Grigoruță și Sorin Dinu, respectiv a avocatului Dragoș Chiș.
Decizia nu este definitivă și poate fi contestată de cei trei arestați.
Inițial, procurorii au reținut-o și pe Daniela Cozac, însă procurorii nu au mai solicitat arestarea preventivă în cazul acesteia.
Toți patru, precum și SC Mediafax Group SA, sunt acuzați de Parchetul General de evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit anchetatorilor, printr-o decizie din data de 23 aprilie 2013, i s-a acordat societății comerciale Mediafax Group SA eșalonarea la plată pe o perioadă de 24 de luni a obligațiilor fiscale exigibile, în sumă totală de 3.949.358 lei.
În acest context, societatea comercială, reprezentanți ai acesteia, precum și persoane din cadrul unor cabinete de avocatură implicate în avizarea legalității actelor acestei societăți au creat și aplicat, în mod continuat, o schemă de sustragere de la plata taxelor și impozitelor, implicând constituirea unor societăți fantomă pe numele unor persoane lipsite de posibilități materiale, profitând tocmai de situația acestora, societăți ce au fost antrenate în circuitul comercial astfel alcătuit.
„În acest fel SC Mediafax Group SA era protejată, responsabilitatea plății taxelor și impozitelor fiind transferată în sarcina celorlalte societăți, împotriva cărora se declanșau măsurile de poprire a conturilor pentru neplata taxelor și executare silită a acestora, proceduri inutile, deoarece nu dețineau în patrimoniu bunuri sau alte active ce puteau fi executate”, susțin procurorii.
De asemenea, reprezentanții de drept ai societăților comerciale fantomă nu au exercitat în fapt administrarea acestora, controlul fiind asigurat de Roxana Grigoruță, Dana Cozac și Sorin Dinu, persoane cu funcții de conducere în SC Mediafax Group SA.
În plus, aceștia erau cei care dispuneau emiterea facturilor în numele societăților fantomă, indicând sumele ce trebuiau facturate, plățile către colaboratorii societăților respective (deja angajați cu contract individual de muncă la SC Mediafax Group SA sau alte societăți din grup), coordonând totodată activitatea persoanei desemnate de aceștia pentru a se ocupa de organizarea contabilității societăților fantomă.
„Persoanele beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate și la societățile din grup cu contracte individuale de muncă, erau determinate de angajații de la resurse umane să semneze contracte de cesiune drepturi de autor cu aceste societăți, fără a intra în contact direct cu reprezentanții legali, în sensul existenței unor negocieri a clauzelor de contractare a muncii acestora, de termene de livrare a produselor”, mai spus anchetatorii.
Anchetatorii precizează că practica semnării contractelor de cesiune drepturi de autor între persoanele angajate ale Mediafax Grop SA și societățile controlate de persoanele cercetate se perpetua de la o lună la alta prin semnarea de acte adiționale la aceste contracte (în cadrul cărora se modifica doar suma remunerației), angajații fiind puși în fața faptului împlinit ori de câte ori erau chemați la departamentul resurse umane al Mediafax, unde le erau prezentate spre semnare respectivele înscrisuri, cei mai mulți dintre angajați semnându-le fără a le mai citi, activitatea fiind o pură formalitate.
„Semnarea contractelor de cesiune drepturi autor se făcea fără a exista o negociere prealabilă, cu toate că această condiție era o prevedere contractuală. Mai mult, decizia rezilierii și semnării unor noi contracte cu alte societăți nu se făcea la inițiativa angajaților, aceștia fiind practic transferați prin decizia conducerii Mediafax către alte societăți comerciale în care modul de colaborare (angajare) se desfășura identic”, mai declară Parchetul General.
Prejudiciul total produs statului în acest caz se ridică la 16.809.964 lei.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Ghişeul Unic de Eficienţă Energetică, la Consiliul Județean Alba: Informare şi consiliere pentru cetăţeni în domeniul eficientizării energetice și a energiei regenerabile. PROGRAMUL cu publicul
Ghişeul Unic de Eficienţă Energetică, la Consiliul Județean Alba: Informare şi consiliere pentru cetăţeni în domeniul eficientizării energetice și a energiei regenerabile. PROGRAMUL cu publicul Consiliul Județean Alba a înființat o nouă structură – Ghișeul Unic de Eficiență Energetică – care va oferi informare, consiliere tehnică şi sprijin pentru proprietarii de locuinţe individuale sau colective, […]
Secțiune Articole Similare
-
Actualitate3 zile ago
Produsul intern brut trimestrial III al României, în stagnare față de II și scădere față de anul 2023. Cristian Păun: „Miroase de la o poștă a recesiune!”
-
Sport4 zile ago
Metalurgistul Cugir – ACSM Codlea 3-0 la „masa verde”
-
Sport2 zile ago
FOTO | Meciul de fotbal Metalurgistul Cugir – Gloria Bistrița-Năsăud, întrerupt la Cugir de o intervenție a elicopterului SMURD! Liderul a câștigat cu 4-0
-
Actualitate2 zile ago
Ajutorul de încălzire pentru iarna 2024-2025. Acte necesare. Condiții de acordare. Câți bani se dau în funcție de venit
-
Opinii - Comentarii2 zile ago
Postul Crăciunului. Obiceiuri și tradiții respectate de credincioși în Postul Nașterii Domnului
-
Opinii - Comentariio zi ago
Noua lege a pensiilor: Tabel cu vârsta de pensionare anticipată. Condiții privind stagiul de cotizare pentru pensia anticipată