Două medicamente au fost retrase de pe rafturile farmaciilor: folosite în cantităţi mari afectează ficatul
Două medicamente au fost retrase de pe rafturile farmaciilor. Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale(ANMDM) a propus retragerea de pe piață a două medicamente folosite de mulți români, pentru că folosite în cantităţi mari afectează ficatul. Este vorba despre Doreta de 75 de mg şi Panadol Artro de 665 de mg, comprimate cu eliberare prelungită.
Bolnavii pot continua tratamentul cu pastilele pe care le mai deţin ”atât timp cât sunt respectate indicaţiile terapeutice aprobate şi posologiei recomandate”, avertizează Casa de Asigurări de Sănătate.
Decizia de suspendare a autorizaţiei de punere pe piaţă a fost luată în 19 februarie 2018 de Comisia Europeană, iar acum se face notificarea în România.
Motivul retragerii de pe piaţă a acestor două medicamente foarte populare, în special în rândul celor trataţi de boli grave, precum cancerul sau în cauzul celor care fac recuperare postoperatorie, este riscul de supradozaj foarte ridicat şi afectarea sănătăţii ficatului în cazul în care aceste medicamente sunt folosite pe perioade lungi.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei
Piața carburanților din România este stabilă și funcțională din punct de vedere al aprovizionării și al accesului la marfă. Anunțul făcut de Ministerul Energiei Piața carburanților din România rămâne stabilă, fără probleme în aprovizionare, iar stocurile de urgență depășesc în prezent 102%, potrivit Ministerului Energiei. ,,Ca urmare a verificărilor, vă comunicăm că Ministerul Energiei gestionează […]
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor”
Salariul minim 2026: Majorare de la 1 iulie a venitului minim în România. „Cifre mai mari pe hârtie, dar aproape nimic în buzunarul oamenilor” Guvernul a aprobat recent Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.325 lei lunar începând cu data de 1 […]
ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile
ASTĂZI | Echinocţiul de primăvara 2026 – Momentul în care ziua este egală cu noaptea, copiii alungă frigul, iar tații pornesc plugurile De astăzi, primăvara își intră oficial în drepturi odată cu echinocțiul din 2026. Fenomenul astronomic marchează egalitatea dintre zi și noapte și deschide sezonul zilelor tot mai lungi. Echinocțiul de primăvară 2026 marchează […]