Dosare penale pentru conducere fără permis, pentru 4 tineri mopediști surprinși în trafic, de polițiștii din Alba
Patru tineri care au ieșit zilele trecute la plimbare cu mopedul, fără să dețină permis de conducere, au avut ghinion și au fost depistați în trafic, de polițiștii din Alba. Pe fiecare dintre aceștia, distracția i-a costat câte un dosar penal:
*La data de 28 aprilie a.c., în jurul orei 22.15, poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Jidvei l-au depistat pe un tânăr de 28 de ani, din comuna Jidvei, în timp ce conducea un moped,pe raza comunei Jidvei, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de mopedist, a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
*La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 01.20, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj, în timp ce acţionau pe DC-141 C, între localitățile Lunca şi Cenade, au oprit, pentru control, un autoturism ce era condus de un tânăr de 18 ani, din comuna Micăsasa, judeţul Sibiu. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de acesta a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.
*La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 13.45, poliţiştii Secției 5 Poliție Rurală Blaj , în timp ce acţionau pe strada Titu Maiorescu din comuna Bucerdea Grânoasă, l-au depistat pe un tânăr de 25 de ani, din comună, ce circula cu un mopred, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de mopedist, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere fără permis.
*În aceeaşi zi, în jurul orei 20.30, poliţiştii rutieri din Abrud l-au depistat pe un tânăr de 18 ani, din comuna Roşia Montană, în timp ce circula cu un moped neînmatriculat, pe DN 74A. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești Un accident rutier a avut loc luni dimineața, în jurul orei 7.45, în Alba Iulia. Două mașini s-au ciocnit în zona Penny Micești. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru asigurarea masurilor specifice la un accident rutier produs în Micești, str. Calea […]
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli
Exponatul lunii martie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş: Albumul cu planşele secţiei de modelărie a fabricii de mobilă Leibli Recent, patrimoniul Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeş s-a îmbogățit în urma donației făcute de unul dintre artiștii plastici ai orașului, domnul Voicu Preja, cu o piesă excepțională legată de istoria orașului nostru – albumul cu […]
FOTO | Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026
Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni, calificată la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română 2026 Valentina Morar, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Câmpeni în clasa a X-a MII, s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura Română 2026. Asta după ce s-a clasat pe locul […]