Ştirea zilei

Donații de peste 550.000 lei pentru Spitalul Blaj, spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19

Ioana Oprean

Publicat

în

Donații de peste 550.000 lei pentru Spitalul Blaj, spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19

Interesul pentru campania de donații de la Spitalul Municipal Blaj, desemnat spital suport pentru tratarea pacienților de COVID-19, se menține, în continuare, ridicat. În ultimele zece zile, angajații instituțiilor publice, firmele și persoanele fizice au donat 57.215 lei și 250 euro. În total s-au strâns 537.915 lei și 3.005 euro.

Primăria și Consiliul Local Blaj au oferit peste 27.000 lei, bani donați de angajații UAT Blaj (primar, viceprimar, șef de servicii, angajați ai Primăriei și ai Serviciului Public) și de cei 19 consilierii locali ai municipiului Blaj, care au renunțat în totalitate la indemnizația pe luna martie în favoarea Spitalului Blaj.

În această perioadă, Săptămâna Mare a Paștelui, mai mult ca oricând, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care se află în linia întâi a luptei cu pandemia de coronavirus, medicii și întreg personalul medical și administrativ de la Spitalul Municipal Blaj. De aceea, în cel mai profund spirit creștinesc, îi invităm, în continuare, pe toți cei care doresc, persoane fizice și juridice, în măsura posibilităților financiare, să doneze pentru achiziționarea de echipamente și dotări în vederea tratării cazurilor de COVID-19 (coronavirus) la Spitalul Municipal Blaj. Stați acasă și donați!

Iată lista cu cei care au donat în ultimele zece zile:

Donații în lei:

Primăria și Consiliul Local Blaj (27.238 RON), Asociația Apis Târnavele (5.000 RON), Apidava SRL (5.000 RON), AlfaSigma Romania (5.000 RON), Cârnațiu Ioan – Dancu Iulian Sebastian (3.000 RON), Ligia Connolly (2.226,50 RON), Parohia Reformată Blaj (1.000 RON), CAR Credit Teiuș (1.000 RON), Lupeanu Emilia Marinela (1.000 RON), Simu Florentina Cornelia (1.000 RON), Sindicat Liber Învățământ Blaj (1.000 RON), Cristina Ana Hebean (600 RON), Corbean Lucia (500 RON), Avram Maria (500 RON), Cristina Alexandra Nicoleta (500 RON), Dancu Viorica (300 RON), Furcă Horea Alexandru (300 RON), Parohia Reformată Tiur (200 RON), Compania Națională Poșta Română (300 RON), Velicea Octavia Crina (200 RON), Bunescu Luisa Maria (200 RON), Drăgoi Angela (200 RON), Groza Cristian Marcu (200 RON), Popa Ana Elena (200 RON), Lupean Maria (150 RON), Costea Emilia Loredana (100 RON), Muntean Maria Larisa (100 RON), Jidveian Lucia Georgeta (100 RON), Grama Dan Gabriel (100 RON), Isăilă Gheorghe (100 RON), Raț Maria (50 RON).

Donații în euro:
Polgar M. (200 EUR), Cavallotto Filippo (50 EUR).

Puteți face donații în următoarele conturi:

CONT LEI
IBAN: RO38 BTRL RONC RT02 8121 4001
BANCA TRANSILVANIA BLAJ

CONT EURO
IBAN: RO85 BTRL EURC RT02 8121 4001
BANCA TRANSILVANIA BLAJ

TITULAR
ASOCIAȚIA 2% PENTRU SPITALUL MUNICIPAL BLAJ
STR. REPUBLICII, NR. 2, BLAJ, JUD. ALBA
COD FISCAL: 32633019


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare

Bogdan Ilea

Publicat

în

INEDIT la Alba Iulia: Garda Apulum a refăcut, în premieră, ritualul roman de purificare a instrumentelor muzicale militare. Tradiție înaintea debutului campaniilor militare Sezonul reconstituirilor istorice antice organizate de Garda Apulum din Alba Iulia a debutat astăzi, 21 martie 2026, la ora 13:00, cu un moment special inspirat din tradițiile Romei antice. Mai exact, Garda […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | ,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități

Bogdan Ilea

Publicat

în

,,Sărbătoarea mierii” 2026 a început la Blaj: ”Mica Romă” a devenit cel mai dulce oraș din România. Ateliere de meșteșuguri, olărit, concerte și poze cu Regina Mierii, printre activități ,,Mica Romă” a devenit capitala mierii, timp de două zile, mai exact 21 și 22 martie 2026. Cu această ocazie, Sărbătoarea Mierii a ajuns la ediția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud înființează o nouă asociație pentru gestionarea transportului local: „Suntem deschiși la colaborare și cu alte primării” Municipiul Alba Iulia și comuna Ciugud vor înființa o asociație de dezvoltare intercomunitară de utilități publice, care va gestiona serviciul de transport public local în zona metropolitană Alba Iulia-Ciugud. În paralel, cele două […]

Citește mai mult