Rămâi conectat

Actualitate

Domeniile „.ro” pentru care nu s-a plătit mentenanţă vor fi șterse automat, începând cu 30 august 2018

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a anunțat într-un comunicat de presă că domeniile „.ro” pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală vor fi şterse automat începând din 30 august 2018.

„Începând de mâine, 30 august a.c., Registrul de Domenii.ro va şterge primele domenii pentru care nu s-a plătit serviciul de mentenanţă anuală înainte de data expirării, acestea fiind programate la ştergere automată. Ştergerea se efectuează după 90 de zile de la data expirării domeniului, dacă în acest interval deţinătorul nu îşi reînnoieşte dreptul de utilizare prin achitarea contravalorii serviciului de mentenanţă anuală, conform hotărârii Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare (ICI) Bucureşti aprobată în data de 14.07.2017. Ulterior ştergerii, domeniul respectiv va deveni disponibil pentru înregistrare conform principiului „primul venit, primul servit’, precizează ministerul.

Festivalul Roman Apulum 2025

Potrivit sursei citate, principalele considerente care au stat la baza deciziei de introducere a serviciului de înregistrare şi mentenanţă anuală sunt, printre altele: alinierea la practica europeană, precum şi respectarea bunelor practici şi a recomandărilor Internet Corporation for Assigned Names and Numbers (ICANN), entitatea care coordonează procesul de reglementare al Internetului la nivel mondial şi la care ICI Bucureşti este membru şi parte interesată (stakeholder) din anul 1993.

MCSI notează, totodată, că, în Europa, în mod treptat, toate ţările au trecut la înregistrarea pe perioadă limitată de timp a domeniilor cod de ţară şi reînnoirea în cazul în care solicitantul doreşte folosirea în continuare a numelui. România a fost ultima ţară din Europa care a introdus un tarif de mentenanţă anuală pentru domenii.

Un alt motiv pentru care s-a luat decizia de taxare pentru mentenanţă a domeniilor „.ro” a fost de asigurare a fondurilor necesare dimensionării infrastructurii IT şi creşterii securităţii şi fiabilităţii.

„Implementarea sistemului de înregistrare şi mentenanţă anuală are, de asemenea, avantajul că va duce la deblocarea numelor de domenii „.ro’, care au fost înregistrate în aproximativ 25 de ani de existenţă a domeniului naţional „.ro’, şi care în prezent nu mai sunt folosite, fie că firmele ce le-au solicitat au dispărut, fie că persoana care le-a solicitat nu mai are nevoie de acele nume în prezent. Un volum mare de domenii înseamnă şi un volum mare de resurse necesare. La nivelul serviciului la care s-a ajuns în ultimii 24 de ani, este aproape imposibil ca mentenanţa şi securitatea sistemelor să se bazeze doar pe veniturile din înregistrările domeniilor noi, acesta având un trend descrescător. Contravaloarea serviciului de înregistrare şi mentenanţă va duce la posibilitatea asigurării securităţii şi stabilităţii serviciului RoTLD, având în vedere că mediul virtual este din ce în ce mai agresiv asupra Internetului”, scrie MCSI, în comunicatul transmis AGERPRES.

Ministerul de resort recomandă celor care deţin domenii „.ro” să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă anuală cât mai curând posibil pentru a evita riscul indisponibilizării domeniului din motive tehnice şi administrative: întârzieri între momentul plăţii şi procesarea extraselor bancare, aglomerarea plăţilor în ultimele zile, posibilitatea suprapunerii cu sărbători legale etc.

În plus, este recomandată plata online a serviciului de mentenanţă folosind card bancar, beneficiind de avantajul reînnoirii automate a domeniului/domeniilor.

Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) Bucureşti a aprobat, în vara anului trecut, introducerea unei taxe anuale în valoare de 6 euro, fără TVA, pentru serviciul de mentenanţă anuală în cazul domeniilor ‘.ro’, începând cu data de 1 martie 2018.

În acest context, ICI Bucureşti preciza, la vremea respectivă, că sistemul de domenii ‘.ro’ va fi aliniat la necesităţile serviciului de mentenanţă anuală, iar începând cu data de 1 martie 2018, deţinătorii (registranţii) de domenii ‘.ro’ vor putea să achite contravaloarea serviciului de mentenanţă pentru perioada dorită de minim un an şi maximum 10 ani.

Sursa: economica.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Asociația Pro Infrastructură: În septembrie 2025 se termină banii de autostrăzi

Ioana Oprean

Publicat

în

În septembrie 2025 se termină banii de autostrăzi: Avertisment al Asociației Pro Infrastructură În septembrie 2025 se termină banii de autostrăzi, atrage atenția Asociația Pro Infrastructură.  Citește și: VIDEO | Pe A10 Sebeș-Turda, autostrada meșterului Manole, în nodul rutier Sebeș, traficul pe o bretea este întrerupt pentru câteva luni din cauza deteriorării grave a unei […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025 | Retragerea sumei totale acumulate din contribuția la Pilonul II de pensii păguboasă pentru beneficiari. Care pot fi consecințele

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

PENSII 2025 | Retragerea totală a sumei acumulate din contribuția la Pilonul II de pensii păguboasă pentru beneficiari. Care pot fi consecințele Informațiile alarmante din spațiul public i-au făcut pe mulți români să ceară recent retragerea integrală a contribuțiilor acumulate în Pilonul II de pensii. Președintele Asociației pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu […]

Citește mai mult

Actualitate

Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare religioasă cunoscută ca Sfânta Maria Mare sau Sântamaria este sărbătorită, în fiecare an, la 15 august. Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua care desparte lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15 august este sărbătorită Ziua […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea