Actualitate

DOLIU în lumea teatrului: A murit Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani

Ioana Oprean

Publicat

în

DOLIU în lumea teatrului: A murit Alexandru Arșinel. Actorul avea 83 de ani

Alexandru Arşinel s-a născut în localitatea Dolhasca, judeţul Suceava, potrivit www.teatrultanase.ro.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1962, avându-i colegi de promoţie pe Constantin Diplan, Camelia Zorlescu, Ion Andrei, Harry Baranga şi Harry Zomenov. A fost repartizat împreună cu majoritatea colegilor săi la Teatrul de Stat din Târgu Mureş, unde a înfiinţat secţia română a acestui teatru. Aici l-a interpretat pe Kuklin în spectacolul ”Oceanul” de Al. Steiu, în regia lui Cristina Munteanu, a fost Maiorul în ”Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, în regia lui Mihai Paxino, Fabian în ”A 12-a noapte” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Mercus şi Titta Nane în piesa ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, în regia semnată de Mihai Reicu. La Teatrul Naţional din Bucureşti a putut fi văzut interpretând rolul lui Prisâpkim în spectacolul ”Ploşniţa” de V. Maiacovski.

A jucat, începând din 1967, zeci de roluri în spectacole cu mii de reprezentaţii atât la Teatrul de Revistă ”Constantin Tănase” din Bucureşti cât şi la Grădina Boema: musicalul ”Groapa” de Eugen Barbu şi Radu Şerban, musicalul ”Doctore sunt al dumneavoastră”, de Aurel Storin şi Vasile Vasilache jr., spectacolul ”Revista cu paiaţe” de Mihai Maximilian, muzica V. Veselovski, ”Deschis pentru renovare” de Alexandru Mirodan, ”Se caută o vedetă” de Aurel Felea şi Sandi Rudeanu, ”Vino să ne vezi diseară” de Petre Bărbulescu, ”Nicuţă . . . la Tănase” de Nicuţă Tănase şi Marin Traian, ”Aventurile unei umbrele” de Nell Cobar, ”Uite că nu tac” de Petre Bărbulescu, ”Savoy, Savoy” de Eugen Rotaru şi Marius Ţeicu, ”Sonatul lunii” de Saşa Georgescu şi Puiu Călinescu, ”Un băiat de zahăr… ars” de Harry Negrin şi Puiu Călinescu, ”Bimbirică” comedie muzicală de Aurel Storin, ”Scandal la Boema”, ”Nevestele vesele din Boema”, ”Boema, slăbiciunea mea”, ”Boema, bucuria mea”, ”Artiştii şi Boema”, ”Stela, stelele şi Boema”, ”Bună seara, Boema”, ”Carre de aşi”, ”Hohote în Paradis”, ”1001 de glume” de Mihai Maximilian şi V.Veselovski, ”Ah, femeile” de Mihai Maximilian, ”Nimic despre papagali”, ”Ok, Melody”, ”Comedie pe Titanic”, ”Piei, drace!”, ”Vivat Revista!”, ”Hohote în Herăstrău”. De asemenea, a avut numeroase apariţii în emisiuni de divertisment la radio, dar şi la televiziune, şi a făcut numeroase turnee în străinătate.

Alexandru Arşinel a format împreună cu marea actriţă Stela Popescu (1935-2017), începând din 1978, un cuplu artistic celebru atât în ţară, cât şi peste hotare, fiind vedetele incontestabile ale teatrului de revistă. În stagiunea 2008-2009, spectacolul „Aplauze, aplauze” a marcat împlinirea a 30 de ani de activitate a cuplului Stela Popescu – Alexandru Arşinel. Totodată, pentru activitatea lor, cei doi mari actori au fost răsplătiţi, în 2002, cu Premiul special al UNITER pentru teatrul de revistă.

Actorul a înregistrat zeci de piese pentru Teatrul Naţional Radiofonic, dintre care amintim: ”Cercul” de Mircea Radu Iacoban, ”O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, ”Sărmanul Dionis” de Mihai Eminescu (regia Paul Stratilat), comediile muzicale ”Franţuzitele” de Magda Duţu şi ”Un poet romantic” de Matei Milo, ”Cine-ajunge sus la fix” de Dumitru Solomon, ”Căsătorie cu de-a sila” de Moliere, ”Praznicul ciubotarului” de Thomas Dekker, „Femeile care ucid bărbaţii” de Michal Tonecki, ”Adunarea femeilor” de Aristofan sau ”Aventurile Baronului Münchausen” de Gottfried August Bürger, ”Romeo şi Julieta nu mor niciodată” de D.D. Pătrăşcanu, ”Pe urmele dosarului albastru” de R. Negoiţă, regia Titel Constantinescu, ”Drumul Victoriei” de G. Sacadat, N. Smirnov, regia Dan Puican, ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicușor Dan a numit noii șefi ai marilor Parchete: A acceptat 7 din 8 propuneri Nicușor Dan a transmis, în cadrul unei conferințe de presă, începută la ora 19.00, la Palatul Cotroceni că a semnat decretele pentru numirea a 7 din 8 propuneri pentru noii șefi ai marilor Parchete. Preşedintele României a semnat următoarele decrete […]

Citește mai mult

Actualitate

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare de situație în cazul Realitatea Plus: Televiziunea își poate CONTINUA emisia  Curtea de Apel București a hotărât suspendarea aplicării deciziei CNA privind retragerea licenței postului Realitatea Plus. Deși hotărârea nu este definitivă, aceasta este executorie, astfel că televiziunea își poate continua emisia până la pronunțarea unei decizii finale. Decizia instanței este deja vizibilă în […]

Citește mai mult

Actualitate

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate

Ioana Oprean

Publicat

în

9-13 aprilie 2026 | CNAIR impune restricții de circulație în minivacanța de Paște 2026. Drumurile vizate CNAIR a anunțat impunerea mai multor restricții de circulație pentru vehiculele de mare tonaj în perioada minivacanței de Paște 2026. Măsura vizează camioanele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone și va fi aplicată pe mai […]

Citește mai mult