Actualitate

Doi ex-unirişti convocaţi de Piţurcă – Nicuşor Stanciu şi Gicu Grozav în cantonament cu naţionala României

Ioana Oprean

Publicat

în

Selecţionerul echipei noastre naţionale, Victor Pițurcă, a stabilit lotul de 23 de jucători legitimaţi la cluburi din țară, convocaţi pentru stagiul de pregătire de la Estepona (Spania), din perioada 27 ianuarie – 7 februarie.

Astfel au fost trimise faxuri de convocare următorilor jucători: Silviu Lung jr. (FC Astra), Alexandru Buzbuchi (FC Viitorul Constanța) şi Cristian Bălgrădean (FC Dinamo București) – portari; Alexandru Măţel (FC Astra), Constantin Nica, Dragoș Grigore, Srgian Luchin (toți, FC Dinamo Bucureşti), Marius Valerică Găman, Ștefan Bărboianu (ambii, FC Astra), Mihai Bălaşa (FC Viitorul Constanța) şi Laszlo Sepsi (FC CFR 1907 Cluj) – fundaşi; Ionuţ Neagu (FC Oţelul Galaţi), Mihai Răduţ, Dan Nistor, Alexandru Maxim (toţi, CS Pandurii Târgu Jiu), Alexandru Mateiu (FC Braşov), Liviu Antal, Nicolae Stanciu (ambii SC Vaslui) şi Aurelian Chiţu (FC Viitorul Constanța) – mijlocași; Constantin Budescu (FC Astra), Gheorghe Teodor Grozav (FC Petrolul Ploiești), Marius Silviu Alexe (FC Dinamo Bucureşti) și Denis Alibec (FC Viitorul Constanţa) – atacanţi.

Pe aceşti jucători se va baza Victor Piţurcă pentru primul joc din cadrul stagiului de pregătire, cel contra selecţionatei divizionare a Poloniei, programat la Malaga în ziua de 2 februarie a.c., de la ora 20.45 (21.45 – ora României). După acest meci, mai mulţi dintre jucătorii menţionaţi mai sus vor pleca înapoi la cluburi sau, dacă vor fi convocaţi, vor trece la naționala noastră de tineret Under 21, care, pe 6 februarie a.c., va disputa la Tiraspol un meci amical contra reprezentativei similare a Republicii Moldova.

Alături de cei care vor rămâne la Estepona vor sosi pe 4 februarie a.c. fotbalişti legitimaţi la cluburi de peste hotare și la FC Steaua București, care vor completa lotul ce va aborda al doilea meci din cadrul stagiului, cel contra Australiei (6 februarie a.c., de la ora 20.00, adică 21.00 – ora României, la Marbella). Dacă atacantul Gicu Grozav este deja un obişnuit al primei reprezentative, în schimb Nicuşor Stanciu, titular la „tineret” poate bifa debutul la „echipa mare”, după ce în 2011 a mai fost solicitat de Piţurcă pentru un stagiu centralizat. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult