Doi candidați din Alba au reușit să treacă de proba teoretică la admiterea în Barou
Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților a organizat în luna octombrie a.c. proba teoretică a examenului de admitere în profesie pentru avocați stagiari și pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice. Dintre cei 7 candidați din Alba, doar doi au reușit să obțină media de trecere la această probă.
Este vorba despre Mihaela Claudia Mărginean cu media 7,83 și Loredana Stănilă cu media 7,84, ambele participând la examenul pentru avocați stagiari. Ceilalți cinci candidați – Victor Agostan, Ana Maria Marc (avocați stagiari) și Alina Cioica, Delia Gligor, Elena Onaca (avocați definitivi), au fost respinși deoarece au obținut medii sub baremul concursului, respectiv sub nota 7,00.
Numărul avocaţilor admişi în Baroul Alba se poate modifica, însă, după contestaţii. Cei nemulţumiţi de notele obţinute pot solicita reevaluarea lucrărilor până marţi, la prânz.
Examenul de primire în profesia de avocat s-a desfășurat în perioada 8-19 octombrie, în cadrul a 7 centre teritoriale din țară. Potrivit calendarului luni, 8 octombrie a avut loc proba scrisă tip grilă pentru candidații care vor dobandi calitatea de avocat stagiar; miercuri, 17 octombrie – proba scrisă la disciplinele: Drept civil și Drept procesual civil (două teze distincte), pentru toti candidații; joi, 18 octombrie – proba scrisă la disciplina Organizarea și exercitarea profesiei de avocat, pentru toti candidații; vineri, 19 octombrie – proba scrisă la disciplinele Drept penal și Drept procesual penal (două teze distincte), pentru toți candidații.
Arondarea candidaților pentru susținerea examenului s-a făcut în raport de baroul la care s-a depus cererea de înscriere la examen, Baroul Alba fiind repartizat la Centrul teritorial Cluj-Napoca.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]