Actualitate

Dobânzile la credite au fost plafonate: Care sunt noile reguli votate în Camera Deputaților

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul de lege privind protecţia consumatorilor împotriva dobânzilor excesive, în scopul menţinerii echilibrului contractual şi al asigurării integrităţii pieţei financiar-bancare interne a primit vot favorabil miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 205 voturi „pentru”, 97 ”împotrivă” şi 13 abţineri. Camera Deputaţilor este for decizional. Legea mai trebuie promulgată de Președintele României ca să intre în vigoare.

Legea prevede, printre altele, că:

In cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate

Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR

Dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă

Dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR

Deputaţii au adoptat un amendament respins iniţial de comisiile de specialitate, potrivit căruia, „prin excepţie de la prevederile art.5, în cazul creditelor de consum în valoare maximă de 15.000 de lei, suma totală de rambursat de către consumator nu poate depăşi dublul sumei împrumutate.

Articolul 5 prevede că „dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR”. Au votat pentru amendamentul iniţiat de deputatul minorităţilor naţionale Iulius Marian Firczak – 177 de deputaţi, 80 au fost împotrivă şi cinci s-au abţinut.

Potrivit unui alt amendament, creditor financiar este o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României denumită în continuare BNR, o sucursală din România a unei instituţii de credit străine, o instituţie financiară nebancară sau o entitate care desfăşoară activitatea de recuperare creanţe.

Un articol modificat de deputaţi prevede că „dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de două puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă; în cazul în care creditorul financiar este o instituţie financiară nebancară, dobânda anuală efectivă la creditele imobiliare nu poate depăşi dublul dobânzii de referinţă practicată de BNR pe piaţa financiar-bancară internă”.

Potrivit unui alt amendament, dobânda anuală efectivă în cazul creditelor de consum nu poate depăşi cu mai mult de 15 puncte procentuale dobânda de referinţă practicată de BNR.

Deputatul USR Cosette Chichirău a calificat proiectul de lege ca fiind populist şi neconstituţional. „În martie 2019, CCR a declarat, cu unanimitate de voturi, pachetul de legi Zamfir neconstituţional. Acest proiect reia una dintre ideile din acest pachet – şi anume plafonarea dobânzilor. (…) Prin acest proiect unii parlamentari îşi rezolvă problemele de familie sau cele de interes personal, de natură penală”, a argumentat aceasta, cerând respingerea proiectului.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a subliniat că proiectul are ca obiectiv plafonarea dobânzilor în România, în condiţiile în care, pe alocuri, media dobânzii este de 4 ori mai mare faţă de media Uniunii Europene. ”Cred că e momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”, a susţinut Simonis.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice: Metodologia-cadru, în consultare publică Ministerul Educației a lansat în consultare publică, luni, 16 martie 2026 Metodologia-cadru privind elaborarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrului didactic. Scopul documentului este de a reglementa cadrul unitar privind structura, elaborarea, actualizarea și gestionarea portofoliului profesional al cadrelor didactice. Portofoliul profesional conține informații precum: […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi

Bogdan Ilea

Publicat

în

Șofer vitezoman prins cu 280 km/h pe Autostrada A3. Dreptul de a conduce i-a fost suspendat și a primit două amenzi Un șofer care circula cu 280 de kilometri pe oră pe Autostrada A3, în timpul nopții, a fost depistat de polițiști și sancționat drastic, ieri, 15 martie 2026. Pe lângă amenda pentru viteza excesivă […]

Citește mai mult

Actualitate

Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Iranul, amenințare directă la adresa României: „Dacă pune la dispoziție bazele pentru Statele Unite, va echivala cu participarea la o agresiune militară” Esmaeil Baghaei, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Iranului, a transmis un mesaj cu ton amenințător la adresa României. Declarația vine în contextul în care, în ultimele 24 de ore, patru […]

Citește mai mult