Directorul DSP Alba, Alexandru Sinea, și încă 7 suspecți, propuși pentru mandat de arestare în dosarul privind comiterea unor delicte silvice și evaziune fiscală
Directorul DSP, Alba Alexandru Sinea, și încă 7 suspecți au fost propuși pentru mandat de arestare în dosarul privind comiterea unor delicte silvice și evaziune fiscală.
Față de cele 8 persoane cercetate, printre care și Directorul DSP, Alba Alexandru Sinea, a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca miercuri, 13 decembrie, să fie prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.
Reamintim că marți dimineața, poliţiştii din Alba, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române, au efectuat 9 percheziţii la persoane bănuite că ar fi creat un prejudiciu de peste 450.000 de lei, prin delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori.
Polițiștii au realizat, deja, primele rețineri în acest dosar. Potrivit unor surse, printre cei reținuți se află și directorul DSP Alba, Alexandru Sinea (PSD).
La data de 12 decembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, cu suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – I.G.P.R., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, au efectuat 9 percheziţii, toate în judeţul Alba, la domiciliile a 8 persoane bănuite de delapidare, complicitate la delapidare, fals intelectual şi tăiere, fără drept, de arbori şi la sediul unei societăţi comerciale, administrată de către una dintre persoanele bănuite.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la 455.684 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare
Team XEO #14278, premiată la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2026: Think Award – locul III pentru echipa din Alba Iulia, după un sezon construit prin muncă, ambiție și determinare În perioada 13–15 martie 2026, la Sala Polivalentă din București, în cadrul Campionatului Național FIRST Tech Challenge România 2026, organizat de Asociația Nație Prin […]
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
TRAGEDIE în Alba: Bebeluș de aproape 2 luni, născut prematur, DECEDAT la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia O tragedie de neimaginat s-a petrecut într-o familie din Alba la sfârșitul săptămânii trecute. Un bebeluș de nici 2 luni a decedat sâmbătă noaptea la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia. Cazul a fost semnalat luni, 16 […]
INCENDIU la o casă de copii din Aiud: Șase copii au fost evacuați Un incendiu a izbucnit luni după-masa la o casă de copii din Aiud. Focul ar fi cuprins Așezământul Social “Ilie Tesviteanul”, unde locuiesc aproximativ 18 copii. Secția de pompieri Aiud intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit în municipiul Aiud, pe strada Progresului. […]